Consilierii județeni au aprobat accesarea unui credit de 20.000.000 de lei. Banii vor fi folosiți pentru cofinanțarea unor proiecte europene

0
472

Consiliul Județean Vaslui dorește să acceseze un împrumut, de la Ministerul Finanțelor, din venituri din privatizare în valoare de 20.000.000 lei, cu o maturitate de maximum 5 ani. Contractarea împrumutului se face pentru asigurarea prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor de interes județean finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru care va fi întocmită cererea pentru autorizarea contractării împrumutului.

Dezvoltarea Județului Vaslui este principalul obiectiv al administrației publice locale. Rolul administrației publice locale este acela de a realiza obiective de investiții de interes județean atât din resursele proprii legal constituite, cât și din finanțări nerambursabile de la Uniunea Europeană. Unitatea administrativ-teritorială Județul Vaslui are în implementare în acest moment un număr de 11 proiecte pentru care beneficiem de fonduri europene nerambursabile, în valoare de aproximativ 300 milioane de lei, pentru care avem nevoie urgentă de resurse financiare pentru a asigura prefinanțarea și cofinanțarea. La acestea, se mai adaugă și proiectele unităților subordonate (DGASPC Vaslui, Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui, Spitalul Județean de Urgență Vaslui) a căror cofinanțare trebuie asigurată tot din veniturile proprii ale județului.