Construcția noului Ambulatoriului din cadrul Spitalului ”Beldiman”, aproape de finalizare

0
1373


Lucrările la Proiectul „Extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” sunt în toi, finalizarea construcției clădirii fiind preconizată către sfârșitul acestui an.



Poză din 2022, atunci când au început lucrările la Ambulatoriu

Ulterior, cel mai probabil în primele două luni ale anului viitor, se vor derula procedurile pentru dotarea noului corp, fază în care la spitalul bârlădean vor ajunge pentru prima dată un RMN, cel de-al doilea computer tomograf, ecografe și alte echipamente de ultimă generație pentru tratament și investigații.

”Montarea instalațiilor a fost finalizată, iar în aceste momente se lucrează, printre altele, la anveloparea clădirii și la montarea ferestrelor.

Poze august 2023, clădirea Ambulatoriului este aproape de finalizare

Sunt folosite materiale de cea mai înaltă calitate, fiind vorba de un imobil construit din start pe principiile eficienței energetice. Anveloparea s-a făcut cu vată bazaltică de 15 – 20 cm, iar grosimea ferestrelor este undeva la 8 cm, asigurându-se astfel și izolarea fonică, nu doar termică.

Mai importante însă, decât orice, sunt dotările cu echipamente medicale de ultimă generație, de care Bârladul va avea parte prin acest proiect”, a declarat primaru Dumitru Boroș.

Fondurile pentru viitoarea policlinică depășesc 28 de milioane de lei. Noua clădire va avea o amprentă la sol de 1.000 mp și va fi compusă din trei nivele: demisol, parter și etaj.
La demisol vor fi amplasate cabinete de consultații imagistice dotate cu ecografe, computer tomograf, RMN.

Parterul va găzdui cabinetul de consultații ORL, cel de ortopedie (cu sala de ghipsare), cabinetul de planificare familială, de oftalmologie, de recuperare medicală, sală de terapie pe aparate, de masoterapie, cabinet de electroterapie.

Etajul va fi destinat cabinetelor de chirurgie, de chirurgie plastică (plus sala de mici intervenții), ginecologie, gastroenterologie, de urologie (plus laborator), de endoscopie.

Vor exista, de asemenea, spații de pregătire a pacienților, de dezbrăcare, de odihnă a acestora (în urma unor tratamente).

”Este pentru prima dată când spitalul public va avea propriul RMN, dar și o construcție separată pentru Ambulatoriu, cu încăperi multiple, spațioase, în care pacienții vor putea fi consultați în condiții civilizate, cu respect pentru intimitatea și nevoile lor.

Este cea mai costisitoare investiție făcută în domeniul sănătății, de municipalitatea locală.

Desigur, cu ajutorul fondurilor europene, pentru că acestea sunt singura noastră șansă de a evolua din punct de vedere al infrastructurilor de orice fel.

Redresarea spitalului a fost, după cum am spus încă din 2016, una dintre marile priorități pentru mine, ca primar”, a mai precizat primarul Dumitru Boroș.

Printre cele mai importante proiecte derulate la Bârlad în ultimii 4 ani, finalizate, la care încă se lucrează sau care au obținut finanțare urmând a fi implementare se numără:

1. Reabilitare și extindere Grădinița nr. 2 (în derulare);
2. Reabilitare și extindere Grădinița nr. 8 (finalizat);
3. Construire și dotare corp nou Grădinița nr. 5 (în derulare);
4. Reabilitare și dotare Școala Profesională (în derulare);
5. Construite și dotare teren sport Școala „Iorgu Radu” (finalizat);
6.Reabilitare termica a Scolii „Antonovici ”
7. Construire și dotare creșă str. Mircea cel Bătrân (finalizat)
8. Grădiniță pe Grigore Ignat – se lucrează la proiectare.
9. Reabilitare termica a Liceului „Cuza” – fază obtinere avize pentru incepere lucrari
10. Proiect privind dotarea unităților de învățământ – a fost semnat contractul de finanțare.
11. Consolidare și reabilitare termică Liceu „Eminescu” – depus pentru obtinere finanțare
12. Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon (asfaltarea celor mai circulate străzi din oraș – în derulare)
13. Achiziția a 10 autobuze electrice – în derulare
14. Construire autobază pentru parcul de autobuze electrice – în derulare
15. Reabilitare și extindere rețele apă și canal – în derulare
16. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad – în derulare
17. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri europene – în curs de finalizare
18. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri norvegiene – finalizat
19. Reabilitare termică secția Pediatrie – finalizat (urmează recepția)
20. Modernizare și extindere Ambulatoriu de specialitate – în derulare
21. Reabilitarea și modernizarea Grădinii Publice – în derulare
22. Construire centru de zi pentru persoane vârstnice – în derulare
23. Modernizarea și extinderea Sălii de sport – în derulare
24. Modernizare sistem de semaforizare – pregătire implementare
25. Realizarea de piste de biciclete – pregătire implementare
26. Asfaltare străzi Munteni și Podeni – Lot I, prin programul ”Anghel Saligny”
27.Modernizarea şi extinderea transportului public de călători prin achiziţia de autobuze electrice – Traseul nr. 1 (Zorleni) – semnat contractul de finanțare
28. Modernizarea şi extinderea transportului public de călători prin achiziţia de autobuze electrice – Traseul nr. 2 (Grivița) – semnat contractul de finanțare
29. Extinderea sistemului de semaforizare
30. Stații încărcare mașini electrice