Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, desfășoara in perioada 10.03.2022 – 16.03.2022 , Campania națională de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activități în stațiile de distribuție a carburanților auto cod CAEN-4730
Campania națională este coordonată de inspectorul general de stat, Dantes Nicolae BRATU, se va desfășura în toate județele și vizează toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt), care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule, cod CAEN 4730.
Inspecția Muncii consideră oportună declanşarea unor acţiuni de control la angajatorii care îşi desfăşoară activități în stațiile de distribuție a carburanților auto cod CAEN-4730 în vederea identificării cazurilor de încălcare a prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă cu privire la:
– angajarea personalului (contracte individuale de muncă cu normă întreagă, contracte individuale de muncă cu timp parțial etc.);
– transmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților;
– durata timpului de muncă şi munca suplimentară;
– întocmirea evidenţei orelor de muncă prestate de salariați;
– repausuri periodice (repausul săptămânal, sărbători legale);
– munca de noapte;
– acordarea drepturilor salariale;
– regulamentul intern/contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
De asemenea, se va urmări şi modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.
În domeniul SSM, efectuarea controalelor va fi centrată pe utilizarea unui check-list care conține verificarea tuturor cerințelor legislative în domeniu, dintre care amintim:
– deţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă pentru toate activităţile desfăşurate;
– evaluarea riscurilor specifice, luând în considerare riscurile generate de atmosferele explozive;
– întocmirea planului de prevenire şi protecţie, în baza evaluării riscurilor, inclusiv stabilirea priorităţii măsurilor pentru zonele cu risc ridicat şi specific;
– evidenţierea zonelor cu risc ridicat şi specific, stabilite în urma evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
– existența instrucţiunilor scrise emise de angajator, privind folosirea surselor de foc deschis și fumatul la locurile de muncă;
– asigurarea, de către angajator, a instruirii adecvate în domeniul SSM, cu precădere a instruirii cu privire la protecţia împotriva exploziilor;
– asigurarea echipamentul individual de protecţie (din materiale care nu produc descărcări electrostatice, ce pot aprinde atmosferele explozive);
– asigurarea semnalizării de securitate şi sănătate la locul de muncă, inclusiv pentru locurile unde pot aparea atmosfere explozive;
– respectarea interdicției de depozitare de materiale combustibile sau incombustibile pe o distanță de 3 m în jurul depozitelor de recipiente butelii.
Pe parcursul zilei de joi 10.03.2022 patru echipe formate din 8 inspectori de munca din cadrul ITM Bacau au verificat 6 stații de distribuție a carburanților auto . La una dintre acestea inspectorii au constatat ca instruirea lucratorilor din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca a fost efectuata necorespunzator si a fost aplicat 1 avertisment si deasemenea s-a dispus masura de intrare in legalitate pentru neconformitatea gasita.
Pe parcursul verificarilor efectuate la celelalte societati inspectorii au constatat la fata locului mai multe neconformitati printre care:
Lipsa trusa pentru acordarea primului ajutor
Activitatea de acordare a primului ajutor nu era organizata corespunzator
Lipsa semnalizarii mijloacelor de stingere a incendiilor.
Actiunile de control continua pana la sfarsitul saptamanii viitoare.