Controale ITM Vaslui pe perioada caniculei, amenzi pentru angajatorii vasluieni

0
614

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui verifică în această perioadă dacă sunt respectate măsurile de protecție a lucrătorilor, în această perioadă în care sunt prognozate de către Administrația Națională de Meteorologie temperaturi extreme ridicate care vor afecta și județul nostru.

În sensul „Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme ridicate pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă”, prin temperaturi extreme ridicate, se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc +37°C sau corelate cu condiții de umiditate, pot fi echivalate cu acest nivel.

În perioadele cu temperaturi extreme ridicate angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:

  • Reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
  • Asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
  • Alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • Alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer;

Pentru menţinerea stării de sănătate  a lucrătorilor, sunt necesare următoarele:

  • Asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb;
  • Asigurarea echipamentului individual de protecţie;
  • Asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile menţionate de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai lucrătorilor, vor respecta măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc.) în conformitate cu art.6 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000.

Pentru prevenirea unor vătămări determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:

  • Asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute;
  • Asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
  • Trecerea după posibilităţi în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Pentru a evita pericolele iminente, șeful ITM Vaslui, Gheroeghe Chirvase (foto) recomandă tuturor angajatorilor să-şi organizeze activitatea respectând drepturile propriilor angajaţi, fără a pierde din vedere faptul că neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă în perioada cu temperaturi extreme crescute constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei încălcarea prevederilor art. 8 din O.U.G.  nr. 99 din 29 iunie 2000, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.