Controlul unificat din Vama Albița, prelungit cu încă șase luni

0
444

Guvernul a aprobat prelungirea, pentru o nouă perioadă de 6 luni, în intervalul 15 aprilie 2025 -15 octombrie 2025 a valabilității Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Albița (România) – Leușeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România

Prin acest memorandum se prelungește cu încă șase luni, până la 15 octombrie 2025, valabilitatea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Albița (România) – Leușeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România. Măsura a fost luată pentru simplificarea, fluidizarea și coordonarea controlului la frontieră.

Perioada inițială de aplicare a Acordului a fost 15 aprilie 2023-15 octombrie 2023, aceasta fiind prelungită cu trei perioade succesive de câte 6 luni: 15 octombrie 2023-15 aprilie 2024, 15 aprilie 2024 – 15 octombrie 2024 și 15 octombrie 2024 – 15 aprilie 2025.