De astăzi, în toate unitățile de învățământ preșcolar, școlar și liceal a început dotarea cu mobilier școlar nou, echipamente digitale moderne și materiale pentru laboratoarele școlare.
În acest fel a demarat cel mai mare proiect de modernizare simultană a condițiilor de învățare din toate unitățile școlare locale, pus în practică în ultimii 30 de ani.
„Proiectul este demarat prin PNNR și are o valoare de peste 13 milioane de lei. Am vizat toate unitățile școlare locale, cu excepția a două dintre ele, care fie intră la reabilitare în scurt timp, fie sunt deja în plin proces de modernizare.
Astăzi, 35 de clase de la Liceul „M. Eminescu” și alte 15 de la la Școala „Iorgu Radu” au primit primele pupitre și scaune.
Urmează livrări similare mâine și toată săptămâna care vine.
Apoi, punem în aplicare contractul pentru furnizarea de echipamente digitale, și anume display-uri interactive, calculatoare, laptopuri, scanere, imprimante, camere foto și video și altele.
În cea de-a treia etapă lansăm achiziția pentru materiale didactice pentru laboratoarele școlare, pentru echipamente sportive, instrumente muzicale pentru școlile de profil, cabinete de psihopedagogie și logopedie, sau alte cabinete.
Ideea de bază este că 240 de săli de clasă și de grupă își vor schimba total condițiile de învățare puse la dispoziția copiilor Bârladului!”, a transmis primarul Dumitru Boroș.
De menționat că, în baza unui calendar bine stabilit, toate unitățile beneficiare vor putea folosi noile dotări până la finele acestui an școlar.