Copiii Bârladului, viitorii polițiști ai orașului, au aflat secretele acestei meserii

0
226

Sâmbătă, la prânz, în Parcul Victor Ion Popa din municipiul Bârlad, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a organizat o activitate preventivă, de informare, destinată copiilor și tinerilor bârlădeni.





Activitatea a beneficiat de sprijinul Primăriei Municipiului Bârlad și a făcut parte din calendarul de activități al Zilelor Culturale ale Bârladului 2023, ediția a XXXVII-a.

Preșcolarii, elevii și tinerii care au avut curiozitatea să cunoască polițiștii rutieri au fost încântați de tehnica și dotările acestora, menite să îi ajute în menținerea unui trafic rutier sigur.

Cei mici au fost dornici să vadă, îndeaproape, autospecialele poliției rutiere, să pornească sistemele acustice și luminoase, folosite atunci când aceștia circulă în regim prioritar și să primească primele sfaturi despre siguranța în deplasare (portul centurii de siguranță, folosirea sistemelor omologate de retenție și transport copii, etc). Totodată, persoanele prezente au primit sfaturi despre modul corect de deplasare în calitate de pieton, traversarea în siguranță a părții carosabile și folosirea bicicletelor și trotinetelor.

Printre punctele de atracție s-a numărat și Atelierul Mobil de Educație Rutieră, intrat de curând în dotarea Serviciului Rutier, special destinat și echipat activităților de educație rutieră. Aici, vizitatorii s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere, regulile de circulație pe drumurile publice și au demonstrat buna înțelegere a sfaturilor primite.

Unul dintre cele mai inedite standuri a fost creat de polițiștii criminaliști, care și-au folosit instrumentele speciale pentru a-i amprenta pe cei mici și pentru a le oferi diplome personalizate de Micul Criminalist, ce purtau propriile impresiuni și urme papilare.

De o atenție deosebită s-au bucurat și polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară dar și cei de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, care au organizat zone, tip work-shop, unde au fost derulate activități preventiv – educative (desenare, colorare, decupare și rezolvare puzzle/ghicitori, etc).

Aceștia au urmărit informarea și conștientizarea elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive și le-au fost transmise recomandări și sfaturi preventive referitoare la necesitatea respectării programului școlar și a conduitei în societate.

Tinerii au putut afla prevederile legislative ce reglementează substanțele interzise și instituțiile cărora le putem solicita sprijin în vederea acordării serviciilor de consiliere și asistență pentru persoanele consumatoare de droguri.

De asemenea, vehiculul din dotarea Biroului pentru Protecția Animalelor i-a impresionat pe copii prin dotările speciale destinate transportului de animale rănite, iar polițiștii structurii prezenți la eveniment le-au explicat copiilor cum se realizează microciparea și controlul microcipurilor, cu un aparat special. În plus, copiii și părinții au primit sfaturi despre respectul pe care aceștia trebuie să îl manifeste pentru animale și cum pot veni în sprijinul acestora.

Standul și traseul aplicativ amenajat de polițiștii Biroului Pregătire Profesională Vaslui a dat șansa doritorilor să observe și să poată participa activ în activitățile de depistare, interceptare, imobilizare, încătușare și conducere, procedee polițienești prezentate de polițiști cu sprijinul luptătorilor de la acțiuni speciale

Totodată, copii, adolescenții și tinerii au fost dornici să-i întâlnească pe „mascații” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, publicul larg, în special micii oaspeți, au fost încântați de tehnica și dotările luptătorilor, menite să îi ajute în intervențiile zilnice.

Pe toată durata activității, participanții au primit insigne autocolante, pliante și flyere, realizate cu sprijinul organizației profesionale Corpul Național al Polițiștilor, al Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 1 Vaslui și al Primăriei Municipiului Bârlad.