Actualitate

Cu capetele despicate de lovituri de topor! Așa au ajuns la Iași, noaptea trecută, părinții monstrului din Protopopești! Doar o minune îi mai poate salva!

Comuna Tăcuta este în stare de șoc, după cel mai sângeros atac petrecut vreodată în această localitate liniștită. Un monstru, Lică, în vârstă de 33 de ani, beat și scăpat de sub control, și-a bătut părinții, familia Homoranu Dumitru și Viorica, cu coada unui topor, după care a pus mâna pe un cuțit și i-a înjunghiat. Cu o furie extremă, Lică le-a dat și cu toporul în cap, lăsându-i inconștienți. O bestie de om, care a făcut un gest de neînțeles, pe fondul excesului de alcool.

Monstrul a ieșit urlând apoi în curte, iar vecinii, speriați, au sunat la 112. Cu toporul în mână, plin de sânge, așa l-au găsit polițiștii pe criminalul de 33 de ani. Au intrat în casă și au descoperit un tablou de groază: camera era plină de sânge, iar pe paturi zăceau părinții monstrului, într-o baltă de sânge. Inițial, s-a spus că părinții fuseseră înjunghiați, pe urmă s-a descoperit că aveau și capetele crăpate de lovituri de topor.

”La ora 21:40, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de către un asistent medical cu privire la faptul că, în urma unei intervenții în localitatea Protopopești, comuna Tăcuta, Județul Vaslui, au fost depistate 2 persoane ce prezintă plăgi înjunghiate și un bărbat ce se manifesta agresiv.

Patrula de ordine publică deplasată în temeiul sesizării a identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, fiul celor două persoane depistate în vârstă de 64, respectiv 58 de ani, care manifesta un comportament agresiv și a amenințat membrii patrulei de intervenție cu un topor.

În cauză au fost efectuate mai multe focuri de armă, de avertisment, în plan vertical cu pistolul din dotare, ulterior fiind efectuate focuri de armă spre zona picioarelor, respectiv a abdomenului bărbatului.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă de cercetare și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru a stabili împrejurările faptelor sesizate și dispunerea măsurilor legale”, asta au spus polițiștii, inițial.

Au sosit la Tăcuta mai multe echipaje SMURD, care au încercat să preia victimele agresiunii brutale. Tânărul agita în curtea casei toporul și încerca să lovească polițiștii. Ca atare, s-au tras două focuri de armă, înspre monstru: unul în picior și al doilea în burtă. Au urmat momente greu de înțeles pentru neprofesionalismul polițiștilor.

Tânărul rănit de gloanțe a fost urcat pe targă și trimis la Spitalul Județean. Singur, fără pază! În ambulanță, monstrul a sărit la bătaie la personalul medical. ”Bărbatul agitat de 33 de ani prezintă o plagă împușcată la nivelul unei gambe, a fost preluat de ambulanta C2 cu medic. Poliția nu l-a însoțit în ambulanță. Victima a devenit din nou foarte agresivă cu echipajul care a oprit ambulanta și a solicitat prin 112 din nou Poliția. Viața lor este în pericol”, a transmis Ambulanța. Au venit polițiștii, care l-au încătușat pe individ. Dar, de ce l-au lăsat să plece singur, când acesta tocmai hăcuise doi oameni cu toporul?

Duse la spitalul județean, părinții monstrului, dar și bestia din Protopopești, au primit primele îngrijiri, după care, rănile fiind grave, s-a decis transportarea celor trei la Iași. Monstrul a ajuns sub pază, la Chirurgie Toracică și, se pare, va scăpa cu viață, pentru a plăti pentru faptele sale, în timp ce părinții sunt în comă, la Spitalul de Neurochirurgie. Mama este în comă indusă, la fel ca și tatăl, nu se știe ce șanse sunt să scape din această teribilă încercare. Trei vieți distruse de alcool.

mambutul

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

8 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

11 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

12 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

15 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

17 ore ago