Cum se face campanie electorală în mediul rural: „Toți elevii vor fi scutiți de plata taxei de salubrizare”

0
364




PROMISIUNI… La Grivița, ca și în alte locuri din județ, a început campania electorală. Cu promisiuni, care de care mai fanteziste sau mai nerealiste.









„Pe toată durata mandatului meu, ca primar, toți elevii comunei Grivița vor beneficia gratuit de transport, indiferent unde vor să învețe, și totodată vor fi scutiți de plata taxei de salubrizare. Mă voi implica prin ridicarea nivelului de învățământ, prin metode atractive, ce le voi aplica cu succes”,

scrie candidatul PSD, pe portalul Grivița Online, care mai spune că va organiza excursii pentru bătrâni, la mănăstiri, în toată țara.

Reacția primarului de Grivița, Alina Munteanu, a venit imediat.

„Primesc pe telefon o altă postare cu PROMISIUNI din partea candidatului de organizare de excursii GRATUITE lunare pentru toate persoanele interesate pe la toate mânăstirile din țară.

Nu văd nimic rău nici în excursii, dar ne întrebăm de ce nu a organizat aceste excursii gratuite până acum, că tot a deținut o importantă firmă de transport?

Sau dumnealui consideră că din banii de taxe și impozite poți face ce vrei după bunul plac pentru câștigarea de capital electoral?

Ce ar zice bătrâna care datorită problemelor de sănătate nu mai poate merge în excursie, dar știe că din banii plătiți de ea beneficiază alții lunar de aceste excursii?”,

se întreabă primărița.