Actualitate

Daniel Onofrei, secretar general al PNL Vaslui: ”Toți cei care caută vinovați în România pe tema Schengen promovează, de fapt, poziția Austriei”

Refuzul Austriei de a acorda României statut de stat membru Schengen a stârnit multe orgolii politice în România. Se caută vinovați, țapi ispășitori, sunt făcute analize politice și calcule de tot felul. Secretarul general al PNL Vaslui, Daniel Onofrei, spune că românii sunt determinați să-și apăre dreptul de a fi parte a spațiului Schengen, chiar dacă acest lucru se va petrece anul viitor.

”România și clasa ei politică trebuie să rămână unită. Avem nevoie de un acord politic privind aderarea la spațiul Schengen care să ne permită o acțiune unitară în plan extern. Toți cei care caută vinovați în România pe tema Schengen acceptă și promovează de fapt poziția Austriei, poziția celor care se opun intrării noastre în Schengen. Orice încercare de a specula politic intern acest moment este de fapt o legitimare a nedreptății făcute României de către Austria prin poziția sa.

Partidul Național Liberal este decis să aibă o comunicare intensă pe toate canalele de care dispune pentru a transmite mesajul de îngrijorare privind comportamentul abuziv al Austriei în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen”, spune Onofrei.

Decizia JAI și mai ales votul Austriei, mai afirmă politicianul vasluian, creează un precedent periculos la nivelul UE, într-un context regional extrem de sensibil.

”Este necesar ca acest precedent rușinos să fie pus cât mai repede în discuție la nivelul UE, pentru a identifica mecanisme prin care să fie evitate pozițiile precum cea a Austriei. Comunitatea Europeană trebuie să sancționeze astfel de derapaje și să stabilească reguli care pun lupta electorală mai jos decât interesul comun al statelor membre.

România s-a dovedit un partener european excelent, un jucător european serios și loial. Acest lucru a fost recunoscut de Comisia Europeană și e corect ca el să fie recunoscut și de către fiecare stat membru al UE”, a conchis Daniel Onofrei.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

9 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

13 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

14 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

14 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

14 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago