Marți, la prânz, prefectul Daniel Onofrei a semnat ordinul de încetare a mandatului de președinte al Consiliului Județean Vaslui al lui Dumitru Buzatu, șeful CJ care a fost prins cu mita de 1,25 milioane lei. Tot de marți, în mod oficial, Ciprian Trifan devine vicepreședintele CJ Vaslui, cu atribuții de președinte.
„Astăzi am primit notificarea de la Tribunalul Vaslui prin care ne anunţau că au acceptat propunerea procurorului de arestare preventivă pentru 30 de zile, drept pentru care am emis ordinul de suspendare a activităţii domnului Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui.
Din câte am discutat cu colegii, nu a mai existat până acum un astfel de ordin şi sper să fie ultimul de genul acesta pe care îl semnăm, pentru că nu-şi doreşte nimeni să se întâmple astfel de lucruri.
E o pată pe obrazul judeţului nostru, dar de fiecare dată când va trebui, vom face acest lucru fără niciun fel de procese de conştiinţă”, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Vaslui.