De la 15 iulie, se redeschid restaurantele în tot județul Vaslui!?

TERMEN AMÂNAT… Inițial, autoritățile au anunțat că termenul de redeschidere al restaurantelor trebuia să fie data de 9 iulie, însă numărul mare de îmbolnăviri cu Covid îi face pe guvernanți să amâne cu câteva zile deschiderea acestor unități.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că în perioada următoare vor fi stabilite noi reguli astfel încât restaurantele să fie deschise. El speră ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, însă totul depinde de respectarea regulilor sanitare anunțate de autorități.

Ministrul Sănătății speră ca restaurantele să se deschidă cât mai repede, însă a precizat că totul depinde de respectarea regulilor sanitare anunțate de autorități.

„Vrem să cădem la acord asupra unor reguli sanitare. O parte din parteneri le respectă mai puțin. În măsura în care o să avem o concluzie vom aborda și deschiderea restaurantelor. Sperăm să fie cât mai repede”,

a precizat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Declarațiile ministrului vin în contextul în care autoritățile au dat mai multe amenzi în ultimele zile agenților economici pentru nerespectarea regulilor de igienă sau distanțare socială.

Guvernul a aprobat, luni, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. Potrivit proiectului aprobat, carantina, izolarea și spitalizarea bolnavilor de coronavirus redevin obligatorii.

Cine nu va respecta noile prevederi riscă amenzi de până la 20.000 lei. Proiectul va fi transmis la Parlament spre dezbatere și adoptare în procedură de urgență.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

6 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago