
Prezent, sâmbătă, la Vaslui, unde va susține un recital pe scena Zilelor Culturale ale municipiului, compozitorul Eugen Doga va primi și titlul de cetățean de onoare. Doga este compozitorul care a compus cele mai frumoase două valsuri ale tuturor timpurilor: ”Gramofon”, piesă ce ocupă locul 83 în top și ”Dulcea și tandra mea fiară”, locul 94. ”În ședința extraordinară a Consiliului Local de sâmbătă, ora 15.00, voi veni cu propunerea de a oferi titlul de onoare compozitorului Eugen Doga”, a spus și primarul Vasile Pavăl.
Compozitorul Eugen Doga îşi recunoaşte „îndrăzneala obraznică“ de a nu-i plăcea muzica pe care au compus-o alţii, însă crede că tocmai acest lucru l-a ajutat să creeze coloane sonore şi valsuri unice în lume. A lucrat la 200 de filme printre care „Şatra” şi „Dramă la vânătoare”, iar două piese de-ale sale au fost incluse în topul 200 al celor mai bune lucrări clasice din toate timpurile.
Eugen Doga (83 de ani) îşi aminteşte de copilăria trăită într-un sat din Transnistria măcinat de Al Doilea Război Mondial, de invenţiile prin care încerca să suplinească lipsurile şi de momentul în care i-a intrat în cap să studieze muzica. Vorbeşte cu recunoştinţă despre colaborările cu românii care i-au schimbat viaţa şi cu amărăciune despre faptul că a făcut un singur film în România.