Categories: LocalSocial

Decizie uluitoare a asistaților social dintr-o comună vasluiană: au renunțat la măști, pentru elevi!

UN GEST UNIC… Beneficiarii legii 416 din comuna Ștefan cel Mare au decis să facă un gest unic, până acum, în administrația locală. Deși au primit de la Guvern măști gratuite, asistații social din Ștefan cel Mare au făcut cerere la primărie, în bloc, anunțând că sunt de acord ca măștile să ajungă la copiii din comună care încep cursurile pe 14 septembrie.

„Nu ni s-a dat nimic de la Guvern, deși pe toate drumurile se spune că am primit de la minister măști gratuite sau tablete. Nu am primit nimic. Asistații social din comuna noastră au aflat de situația în care se află primăria și au decis să facă acest gest frumos, prin care donează întreaga cantitate de măști, primită cu titlu gratuit de la Guvern, către elevi, pentru a începe anul școlar în siguranță.

Le mulțumesc, în numele tuturor elevilor din comuna Ștefan cel Mare”,

a spus primarul Moraru.

Peste 11.000 de măști vor ajunge la elevii școlilor din comună, pe 14 septembrie, atunci când începe un nou an școlar.

Beneficiarii acestor măști, spune legea, trebuie să primească, conform actului normativ, 50 de măști de protecție/persoană, timp de două luni, așadar 100 măști de persoană.

Categoriile de beneficiari sunt familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, precum și persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

9 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago