Formularul de declarație pe proprie răspundere a fost modificat, pentru a fi pus în acord cu Ordonanța Militară 10, care a schimbat orele de ieșit din casă pentru persoanele de peste 65 de ani. Asta, în condițiile în care mai sunt câteva zile până ce România iese din starea de urgență.
Pensionarii vasluieni trebuie să folosească noul model de formular, în cele cinci-șase zile care au mai rămas pe perioada stării de urgență. Asta, pentru a evita amenzile.
Noul formular se găsește pe site-ul știrioficiale.ro și diferă de cel precedent doar prin nota din subsol, care precizează care sunt noile intervale orare în care persoanele de peste 65 de ani pot ieși din casă, respectiv 7.00 – 11.00 și 19.00 – 22.00.
„Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani completează doar pentru motivele prevăzute la punctele 1-6 și 9. Deplasarea se face în orice interval orar, pentru motivele prevăzute la pct.1, 3, 6 și 9, respectiv între orele 07.00-11.00 și 19.00-22.00, pentru motivele prevăzute la punctele 2, 4 și 5”, este noua formă a notei de subsol
Conținutul declarației, motivele pentru care se poate ieși din casă, a rămas același.
Ordonanța militară prevede că “în intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00 circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condițiile art.1 alin.(3) și (5) din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;
b) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
c) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestic”.