Depunere de coroane la Dumești, 81 de ani de la moartea Mareșalului Prezan

0
294




În prezența oficialităților locale și județene, marți, la prânz, la bustul Mareșalului Constantin Prezan, din satul Dumești, a avut loc o depunere de coroane, prilejuită de împlinirea a 81 de ani de la trecerea în neființă a ilustrului strateg militar.





Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, aflat sub egida Consiliului Județean Vaslui, alături de Primăria Comunei Dumești și Unitatea Militară Băcești au adus un omagiu memoriei celui care a fost una dintre marile personalități ale începutului de secol XX, strateg de excepție al Primului Război Mondial.

Alături de oficialitățile la prezente, la evenimentul de la Dumești a fost prezentă și doamna Olga Macarie, nepoata Mareșalului Constantin Prezan, proprietara conacului de la Schinetea. Activitatea a început cu o slujbă de pomenire, urmând alocuțiuni și depuneri de coroane din partea Primăriei Comunei Dumești, Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni.

Organizatorii manifestării culturale: Prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Prof. Ioniță Barnea Ciprian, primarul Comunei Dumești, Muzeograf Anca Iuliana Iordachi, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.