Deputata AUR de Vaslui, Laura Gherasim, s-a întâlnit cu Stegarul Dac, la Penitenciarul Rahova

0
580

Preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaților, deputatul AUR de Vaslui, Laura Gherasim s-a întâlnit, zilele trecute, cu Cezar Avrămuţă, cunoscut drept Stegarul Dac, deţinut cadrul Peniteniarului Rahova, care se află în greva foamei de aproape trei săptămâni. Stegarul Dac spune că a recurs la acest gest deoarece au fost anulate alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului trecut, dar şi pentru că societatea civilă nu a reacţionat la această situaţie.

”Rapoartele interne indicau o deteriorare a stării sale de sănătate, dar un comportament cooperant. La momentul întrevederii, l-am găsit într-o stare psihologică stabilă, slăbit şi profund îngrijorat de ceea ce el consideră a fi încălcări grave ale drepturilor fundamentale în România – ca cetăţean şi, în prezent, ca deţinut.

Motivele invocate care au dus la refuzul său de hrană sunt: abuzul făcut prin anularea alegerilor, dar şi o neacceptare a unei realităţi dureroase pentru el, aceea a lipsei unei reacţii din partea societăţii civile («de neînţeles» după cum a spus), faţă de această nedreptate facută la adresa românilor, dar şi aspecte care, în opinia sa, reflectă o injustiţie profundă în România”, a afirmat Laura Gherasim.

Ea a adăugat că Cezar Dinu Avramuţă a ridicat o problemă structurală, afirmând că, în general, persoanele private de libertate nu sunt tratate cu demnitatea cuvenită fiinţei umane.

”Acesta consideră că statul român nu depune eforturi reale în direcţia educării şi reintegrării sociale a deţinuţilor, accentuând lipsa unei abordări preventive în ceea ce priveşte criminalitatea.

Din discuţiile purtate de acesta şi cu alte persoane private de libertate, a reieşit o preocupare majoră legată de lipsa accesului la servicii medicale, supraaglomerarea şi alte probleme deja documentate în vizitele precedente ale Comisiei”, a afirmat parlamentarul vasluian.