Deputatul Eduard Popica, invitație către locuitorii Bârladului! În curând, și vasluienii vor veni în audiență la parlamentarul vasluian!

Deputatul PSD Eduard Popica lansează o invitație bârlădenilor, dar și locuitorilor din comunele limitrofe Bârladului, de a trece pragul cabinetului parlamentar deschis, de curând, la Bârlad. Popica promite ca problemele cetățenilor vor fi ascultate și, în limita posibilităților, se vor găsi și soluții pentru rezolvarea lor, mai ales că toate problemele vor fi prezentate în Parlamentul României.

Dragi prieteni,
????Asa cum am promis în campania electorală, vom încerca pe cât posibil, la fel cum am făcut-o și în perioada cât am fost Prefect al județului Vaslui, sa fim alături de oameni și de necesitățile lor.
????În acest context, doresc sa adresez invitația tuturor locuitorilor municipiului Bârlad, dar și a celor din comunele limitrofe, ca atunci când considera ca le putem fi de folos, sa ne treacă pragul Cabinetului Parlamentar, deschis în Bârlad, pe Bulevardul Republicii în intersecția “Cerbul de Aur”.
????Aici, de luni pana joi, în intervalul orar 08.00-16.00, va aștepta dl. consilier Motrea Florin, iar vinerea între orele 09.00-12.00, va aștept personal pentru programul de audiențe.
????În cea mai scurta perioada de timp, vom deschide și Cabinetul Parlamentar din municipiul Vaslui, acolo unde ne vom întâlni cu vasluienii și locuitorii comunelor din apropierea municipiului reședința de județ.

Sa auzim numai de bine!, este mesajul parlamentarului vasluian.

Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

14 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

18 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

18 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

19 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

19 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago