Actualitate

Deținuți condamnați pentru infracțiuni rutiere, discuții la Serviciul de Probațiune

Vineri, în baza unei invitații făcute de Serviciul de Probațiune Vaslui și a protocolului de colaborare, specialiști din cadrul Sectorului de Reintegrare Socială au participat, împreună cu două persoane private de libertate, condamnate pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere, în cadrul programului de Reducere a Riscului de Recidivă, cu tema „În siguranță la volan, Stop accidentelor!”.

Programul vizează valorificarea experiențelor de viață a deținuților pentru conștientizarea efectelor negative pe care încarcerarea le are asupra individului uman, necesitatea respectării regulilor și a legilor comunității în care trăiesc și importanța integrării în societate.

Valorificarea experienței persoanelor condamnate poate condiționa asumarea și învățarea unor atitudini și comportamente dezirabile social și evitarea comportamentelor delincvente.

De asemenea, interacțiunea directă a persoanelor civile cu lucrători sau cu persoanele private de libertate, contribuie la cunoașterea mai bună a mediului penitenciar de către societatea civilă și înțelegerea fenomenului infracționalității, în sensul prevenirii comportamentelor de acest gen.

 

Adrian Preda

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

23 de minute ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

29 de minute ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

39 de minute ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

47 de minute ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

12 ore ago