O veste cumplită a cutremurat personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Ștefan Moroșanu, magazionerul principal de la DGASPC, omul care a fost încă de la prima cărămidă turnată aici, în 1996, a murit, lăsând multă durere în rândul celor care l-au cunoscut.
Ani de-a rândul, nenea Fănică, așa cum îi spuneau prietenii apropiați, a fost unul dintre cei care au susținut, cu toată forța sa, Direcția pentru Protecția Copilului.
A murit fulgerător, duminică dimineață, deși colegii îl așteptau la muncă luni, așa cum se întâmpla de ani de zile.
“Este dureros pentru noi. Nea Fănică nu mai este! Ne-am despărțit vineri-după amiază, era bine, spunea doar că îl doare stomacul. Noaptea a ajuns la Terapie și duminică dimineață a murit. Suntem toți în stare de șoc”, ne-a mărturisit unul dintre cei cu care nea Fănică a lucrat în ultimii 20 de ani.
“Drum lin în calea către îngeri, “Nașule”, când vei ajunge acolo sus salută-i pe ai noștri colegi, ce au plecat tiptil-tiptil spre altă lume și spune-i tu lui Dumnezeu să-i scuture pe cei care nu apreciază omul la justa lui valoare. Dumnezeu să te ierte!”.
“Dumnezeu să te odihnească în liniște și pace, înger drag nouă, om de omenie”.
“Îmi doresc ca luni dimineață să vă găsesc la serviciu și să mă întrebați ca de obicei “Ce faci, copilu’?”, dar se pare că gluma macabră a destinului este de fapt o crudă realitate”.
Sunt doar câteva din zecile de mesaje care curgeau, duminică seara, pe pagina de Facebook a lui Fănică Moroșanu, unul dintre cei mai iubiți oameni din DGASPC.
Nea Fănică avea 62 de ani și își serba ziua de naștere în prima zi a anului, fiind născut pe 1 ianuarie 1958. Vineri, după terminarea programului, în clădire s-au făcut toate acțiunile de dezinfectare obișnuite. Fănică Moroșanu s-a întâlnit cu câțiva colegi și s-a plâns de dureri de stomac.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, nea Fănică a ajuns la spital în stare foarte gravă. A fost dus imediat la Terapie Intensivă. Din păcate, cu toate eforturile medicilor, a murit în Spitalul Județean de Urgență.
Astăzi, în DGASPC Vaslui vor curge multe lacrimi, pentru un om care a știut să fie bun cu toată lumea. A fost coleg și tată pentru multe generații care s-au perindat prin Direcție. Colegii îl plâng, cu lacrimi grele, la fel ca și cei care l-au cunoscut.
Din păcate, pandemia de coronavirus nu le va permite miilor de oameni de la DGASPC să-l conducă pe ultimul drum, dar toți cei cu care am vorbit spun că vor merge, cât de mulțI se poate, să aprindă o lumânare la căpătâiul său.
Dumnezeu să te ierte, nea Fănică, și toate păcatele lumești să-ți fie iertate!