Directorul Spitalului din Murgeni a demisionat! Prefectul Daniel Onofrei: ”Un gest firesc”

0
1395

Managerul Spitalului de Psihiatrie Murgeni, Ionel Carp (Sursa foto: Captură Digi24.ro), şi-a anunţat, miercuri, demisia, după ce la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmase că acesta nu mai trebuie să rămână în funcţie.

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a afirmat că gestul este unul firesc.

„Consider că este un gest corect, normal. Trebuie să-şi asume greşelile care s-au făcut la acel caz nefericit de la Murgeni”, a declarat, pentru Agerpres, prefectul Onofrei.

Reamintim că, săptămâna trecută, trei pacienți internaţi la Murgeni au murit, unul a fost preluat de ambulanţă în stare gravă, iar alţi 29 au fost internaţi în spitale din Iaşi, Vaslui şi Bârlad cu simptomatologie digestivă. Autorităţile au demarat o anchetă epidemiologică.

Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a transmis o serie de rezultate parţiale ale probelor din alimentele consumate de pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, acestea neindicând prezenţa unor toxine sau a unor bacterii periculoase care ar fi putut cauza decesul bolnavilor.

Bolnavii, alături de angajaţi ai unităţii sanitare au consumat alimente pe bază de peşte, furnizate de mănăstirea Florești.