Doi indivizi din Rebricea au hăcuit o pădure de salcâm din zona Dănești

0
759

Poliţiştii vasluieni au reținut doi bărbați, de 32,  respectiv, 54  de ani, din comuna Rebricea, cei doi fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de tăierea fără drept de arbori și furtul de arbori. 

Oamenii legii au stabilit că, în perioada 12 – 15 decembrie 2025, persoane necunoscute ar fi tăiat și sustras mai mulți arbori esență de salcâm, dintr-o pădure din comuna Dănești. Prejudiciul estimat este de 4.000 de lei.

Pe 16 decembrie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au pus în aplicare 3 mandate de efectuare a percheziției domiciliare la două proprietăți situate în comuna Rebricea. Cu ocazia perchezițiilor, au fost identificate și confiscate cantități diferite de material lemnos, respectiv, 8,055 metri cubi, pentru care persoanele în cauză nu au putut prezenta documente legale de proveniență.

Totodată, în urma perchezițiilor, au fost identificate 2 căruțe folosite pentru transportul lemnelor și 5 motofierăstraie. La aceeași dată, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au luat față de bărbații cercetați măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.