Două autoturisme au ars complet, în zona Epureni! Doi pompieri militari, aflați în timpul liber, au salvat situația!

0
1174

Detașamentul de pompieri Bârlad și Punctul de Lucru Murgeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism și un garaj din localitatea Bursuci, comuna Epureni. La fața locului au mai intervenit SVSU Epureni, dar și mai mulți săteni.



La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la un autoturism, un garaj și la acoperișul unei anexe a locuinței, extinzându- se la alte două autoturisme și o anexă. Exista pericolul de propagare a incendiului spre o locuință aflată la cel mult patru metri de focarul principal. Până la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul a fost limitat de doi pompieri militari aflați în timpul liber. Incendiul a fost observat și anunțat la numărul unic pentru situații de urgență, 112, de către unul dintre cei doi colegi pompieri.

După sosire și efectuarea recunoașterii, echipajele de pompieri au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. După aproximativ două ore și jumătate, incendiul a fost lichidat.

Au ars un garaj, un autoturism, o cameră a unei anexe, aproximativ 100 metri pătrați acoperiș din plăci de azbociment pe astereală din lemn, zece cauciucuri noi, două biciclete, zece autofiletante, cinci drujbe, trei ferestre, două uși tip termopan, piese de mobilier, bunuri electrocasnice și diverse produse textile.

S-au degradat două autoturisme (ambele, în proporție de peste 70%), o cameră de locuit, diverse piese de mobilier și bunuri textile. A fost salvată locuința. Nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la compartimentul electric al unui autoturism.