
Un accident care ar fi putut avea urmări tragice a avut loc pe străzile din Huși chiar în dreptul unei spălătorii auto. Din primele informații a reieșit faptul că, în accident au fost implicate trei autoturisme și un copil de 4 ani a fost rănit la cap și a avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, în urma accidentului și mama copilului a suferit răni ușoare. La fața locului a fost trimisă o ambulanță care a preluat victimele și le-a transportat la spitalul din Huși. Cazul este acum cercetat de polițiștii de la Rutieră.
De asemenea, în același timp, o altă ambulanță a fost solicitată să intervină în cazul unei femei care și-a pierdut cunoștința pe stradă. Și aceasta a fost preluată de ambulanță pentru a fi transportată la spital pentru mai multe investigații medicale