Două tone de petarde fără acte, confiscate de polițiștii vasluieni! Cea mai mare captură, într-un microbuz cu numere de București!

0
674

NEBUNIE… Pe final de an, în orașele și satele vasluiene bubuie sute de petarde, fără ca legea să permită acest lucru. Astfel, sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în ultimele zile au fost desfășurate zeci de acțiuni de amploare, în zonele în care existau date că se comercializează astfel de produse.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit 23 de dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive.

Totodată, a fost indisponibilizată în vederea confiscării o cantitate de aproape două tone de articole pirotehnice, în valoare de peste 90.000 de lei.

Au fost câteva cazuri cu adevărat remarcabile, în aceste zile, în lupta polițiștilor cu cei care nu respectă legea din domeniu. La data de 24 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, au depistat și interceptat, în trafic, o autoutilitară înmatriculată în municipiul București, ce se deplasa pe drumul județean DJ 248, în localitatea Rateșu Cuzei, comuna Rebricea.

Cu ocazia efectuării controlului autoutilitarei, au fost identificate un număr de 70 de cutii, în care se găseau peste 1.050 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1-F4, cu o valoare de aproximativ 19.000 lei. Articole pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate de polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

Luni, pe 28 decembrie a,c,. polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au organizat și derulat o acțiune, pe raza municipiului reședință, ocazie cu care au depistat un bărbat de 29 de ani, din Vaslui, care oferea spre comercializare mai multe articole pirotehnice, pe o stradă din municipiu.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 8 kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1 și F2, deținute fără drept. Astfel, au mai fost identificate și ridicate în vederea confiscării, cantitatea de 120 kilograme de articole pirotehnice, din categoria F3, deținute fără drept de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Vaslui.

Pe 29 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au depistat un bărbat care oferea spre comercializare mai multe articole pirotehnice, pe raza municipiului Vaslui.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au ridicat în vederea cercetării peste 120 kilograme de materiale pirotehnice, din categoriile F1-F4, deținute fără drept, de un bărbat de 29 de ani, din Lipovăț.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept” și „comercializarea către publicul larg a materialelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, prevăzute de art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materialelor explozive, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.