Actualitate

Dr. Nelu Tătaru, mesaj către pacienți, la 25 de ani de activitate: ”Vă mulțumesc că mi-ați încredințat sănătatea dvs”

Este unul dintre cei mai respectați medici din România, prin mâna căruia au trecut mii de pacienți, de-a lungul anilor. Și-a respectat mereu meseria și pacienții, iar cei din urmă au știut să-l prețuiască la adevărata valoare.

Dr. Nelu Tătaru a absolvit, în anul 1998, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, el lucrând apoi ca medic la Spitalul Județean din Vaslui și, ulterior, la Spitalul Municipal Huși.

Pe final de an 2023, dr. Tătaru, un chirurg de excepție al Moldovei, a dorit să transmită un mesaj către toți cei care i-au fost pacienți în cei 25 de ani de când profesează ca medic.

”Tuturor celor care mi-au fost sau îmi sunteți pacienți, vă mulțumesc că mi-ați încredințat sănătatea dumneavoastră și sunt bucuros să fiu parte din echipa de profesioniști medicali dedicată #sănătății.

Cu devotamentul meu pentru medicină și cu dorința de a oferi îngrijire de calitate, mă angajez să folosesc aceleași instrumente ca și până acum: profesionalismul, empatia, implicarea, dar mai ales precizia chirugicală”, este mesajul fostului ministru al Sănătății.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

6 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago