Local

Duminică ISTORICĂ la PSD Vaslui! Vicepreședintele CJ, Dan Marian, și primarii comunelor Vetrișoaia, Puiești și Vinderei vor candida pentru PSD, în 2024!

Duminică plină de evenimente, la sediul județean al PSD Vaslui. În urmă cu puțin timp, după ore întregi de discuții, s-a anunțat intrarea în partid a vicepreședintelui CJ Vaslui, Dan Marian, în timp ce trei primari importanți de comune, Corneliu Stângă – Vetrișoaia, Cezar Vasile Ticu – Puiești și Ionuț Ghiur – Vinderei, au anunțat oficial că vor candida din partea PSD, la alegerile de anul viitor.

O mișcare politică care va duce la întărirea partidului, din perspectiva alegerilor de anul viitor, după anunțul făcut de un alt primar important din județ, Dumitru Boroș, edilul Bârladului, cel care a anunțat că va candida și el la primărie din partea PSD, la localele de anul viitor.

Este, în acest moment, doar un anunț de intenție din partea primarilor care s-au adunat azi la sediul PSD, urmând ca tot procesul legal de înrolare în rândul membrilor PSD să se facă anul viitor, pentru a nu intra în starea de incompatibilitate.

DECLARAȚII LA CALD DIN PARTEA PARTICIPANȚILOR LA DISCUȚIILE DIN SEDIUL PSD VASLUI

DAN MIHAI MARIAN, Vicepreședintele CJ Vaslui: ”Începând de astăzi, am luat decizia de a mă alătura echipei PSD Vaslui. Este o decizie pe care am luat-o în urma unei analize extrem de riguroase și, sigur, pentru foarte mulți dintre prietenii și colaboratorii mei nu este o noutate, faptul că am avut o colaborare extrem de bună cu conducerea PSD-ului la nivelul județului Vaslui, în sensul că am putut să sprijinim dezvoltarea județului Vaslui, dezvoltarea comunităților noastre locale. Acest pas consfințește faptul că sudăm această echipă și, de acum încolo, vom continua să lucrăm împreună, pentru a rezolva nevoile județului Vaslui”

IONUȚ GHIUR, Primarul comunei Vinderei: ”Astăzi, reiterez ceea ce am spus pe 20 iulie, mă alături, oficial, din sediul Partidului Social Democrat, echipei social-democrate. Din anul 2024, voi candida la funcția de primar al comunei Vinderei din partea Partidului Social-Democrat și a echipei Dan Marian, Dumitru Boroș, primarul de la Puiești, de la Vetrișoaia și toți colegii noștri”.

CORNELIU STÂNGĂ, Primarul comunei Vetrișoaia: ”De astăzi, mă alătur echipei PSD Vaslui. Am luat această hotărâre pentru că vreau să fiu într-o echipă cu care să pot comunica și din partea căreia să am sprijin pentru proiectele pe care le-am depus și cu care vreau să dezvolt comuna Vetrișoaia”.

VASILE CEZAR TICU, Primarul comunei Puiești: ”Astăzi, mă alătur echipei PSD. În urma discuției și a negocierilor voi candida, în 2024, din partea Partidului Social-Democrat, alături de colegii mei. Vom face lucruri frumoase, este un pas foarte important pentru comunitatea din Puiești, punem mai presus de toate interesele comunității”

CIPRIAN TRIFAN, Secretar general PSD Vaslui: ”Le urez bun venit celor care doresc să candideze din partea Partidului Social Democrat. Sperăm ca, împreună, să facem echipă”.

ADRIAN SOLOMON, Deputat PSD de Vaslui: ”Astăzi, am finalizat un proces mai lung, început încă din primăvara acestui an și ne bucurăm să anunțăm că atât dl. Dan Marian, cât și dl. Dan Cain vor asigura majoritatea în Consiliul Județean, până la finalul acesui mandat, astfel încât atât președintele interimar și majoritatea actuală să poată finaliza proiectele începute. De asemeni, am finalizat și procesul de integrare în interiorul organizațiilor noastre a dlui primar de Vinderei, a dlui primar de Vetrișoaia, a dlui primar de Puiești. Dincolo de toate discuțiile care s-au derulat în spațiul public, presiunile celor de la Partidul Național Liberal nu s-au soldat cu succesul scontat de ei și iată că echipa PSD se întărește, devine mai puternică, iar ceea ce au anunțat sâmbătă că au luat un număr de primari de la ALDE e doar o fumigenă. Cei care au dorit au venit astăzi, iar cei care ar fi vrut să vină nu au reușit să încheie discuțiile cu noi, pentru că avem organizații puternice în acele comune și candidați care vor câștiga cu siguranță alegerile, atât la Perieni, cât și la Pogana și Dragomirești”.

IOAN CIUPILAN, Primarul municipiului Huși: ”Suntem, astăzi, în fața unui moment important, pentru că venirea în partid și integrarea celor trei colegi primari în structurile PSD va întări partidul, în perspectiva alegerilor locale din 2024. Sunt trei primari de comune care au confirmat cu succes, la alegerile din 2020, și care vor aduce un plus de experiență politică și administrativă la alegerile din 2024. Le doresc succes, noilor noștri colegi – primarul comunei Vetrișoaia, primarul comunei Vinderei, primarul comunei Puiești și Dan Marian – și sunt convins că vom strânge rândurile pentru a obține rezultatele scontate, anul viitor.”

 

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

11 minute ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

18 minute ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

27 de minute ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

35 de minute ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

12 ore ago