O bârlădeancă a dovedit că, prin muncă, dăruire și sacrificiu, poți învinge toate greutățile, chiar și într-o perioadă cumplită, așa cum este pandemia de coronavirus. Premiul asistentul social în perioada pandemiei, distincție acordată în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, a ajuns în județul Vaslui, în curtea DGASPC.
”Suntem mândri și, deopotrivă, onorați de reușita colegei noastre Mirela Petcu, de profesie asistent social, șef al Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Dizabilități din Bârlad.
Pe parcursul ultimilor doi ani, activitatea de asistență socială de la nivel județean a fost expusă uneia dintre cele mai grele provocări! Deși foarte puțin vizibili, angajații din centrele rezidențiale s-au dedicat până la sacrificiul personal și familial pentru a proteja sănătatea și riscul de infectare cu SarsCov 2 a unora dintre cele mai vulnerabile persoane – copiii, adulții cu dizabilități și persoanele vârstnice ocrotite în sistem rezidențial.
Mirela Petcu este expresia cea mai elocventă a întregii activități de asistență socială din judetul Vaslui în perioada pandemică! Felicitări pentru acest premiu binemeritat”, a transmis colectivul DGASPC Vaslui.