Categories: Covid-19LocalPolitic

Edilul Bârladului răspunde atacurilor: „Vom pune la bătaie suma de 1,6 milioane”

REACȚIE… Unitățile de învățământ din Bârlad vor începe în siguranță noul an școlar. Acesta este mesajul pe care primarul municipiului, Dumitru Boroș, îl transmite către locuitorii Bârladului.

Numai în ultimele două săptămâni, la solicitarea primarului, au avut loc două întâlniri cu toți directorii de școli și licee din localitate pentru a se stabili cu exactitate care sunt toate nevoile unităților de învățământ, astfel încât noul an școlar să înceapă în condiții de siguranță, deopotrivă pentru elevi și cadre didactice, explică edilul.

Astfel, la ultima întâlnire cu toți directorii de unități de învățământ, care a avut loc miercuri, 26 august, cu începere de la ora 12.00, aceștia au anunțat că până vineri, 28 august, vor comunica către serviciile responsabile din Primăria Bârlad necesarul de materiale sanitare și dezinfectanți, dar și de aparatură IT, astfel încât anul școlar 2020-2021 să înceapă în condiții cât mai sigure.

„În primul rând le-am adus la cunoștință directorilor de școli și licee faptul că pe 24 august s-a emis o ordonanță de urgență, deocamdată fără norme de aplicare, care dă posibilitatea achiziționării de materiale sanitare, dezinfectanți, aparatură IT și altele de până la 100 milioane euro la nivel național.

În aceste condiții le-am solicitat situații cu tot ce le trebuie pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și personalului didactic și nedidactic, în actualul context epidemiologic. Au spus că până vineri vor comunica toate aceste date.

Apoi, nu e niciun secret faptul că și consilierii PSD au introdus un amendament la proiectul de hotărâre pe care l-am avut în ședința Consiliului Local, în care cereau alocarea a un milion de lei pentru unitățile de învățământ locale, cu aceeași destinație.

De ieri și până astăzi, în baza situațiilor preliminare primite de la școli, din calculele noastre a reieșit că pentru materiale sanitare și dezinfectanți plus celelalte nevoi ar trebui alocați circa 1,6 milioane lei.

Prin urmare, chiar cei din PSD au cerut o ședință extraordinară de consiliu local pentru luni, 31 august.

Nimeni nu își permite să se joace cu sănătatea copiilor și profesorilor noștri, dar și a celorlalți care lucrează în școli. Faptul că suntem acuzați de nepăsare este o demagogie specifică celor care doar în acest fel înțeleg să se facă auziți în fața oamenilor.

Îi asigur toți bârlădenii că lucrurile sunt tratate cât se poate de serios și matur iar școlile, dacă situația o va permite, vor începe în deplină siguranță noul an școlar”,

a declarat primarul Dumitru Boroș.
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

6 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago