EDITORIAL Cine se teme de umbra lui Buzatu?

0
671




De pe 23 septembrie, Vasluiul fierbe. Buzatu este în cătușe, este la arest, a fost prins cu purcoiul de bani în geantă. Persoane cu care Buzatu nu s-a salutat niciodată în viață scuipă și îl înjură de mama focului, se bucură cu lacrimi în ochi de răul acestuia.









DNA își face datoria și se opune eliberării din arest a lui Buzatu, judecătorii fac și ei ce spune legea. Dacă ar putea, unii l-ar plimba pe Buzatu cu căruță și gratii, ca acum 500 de ani, prin centrul Vasluiului. Să arunce lumea în el cu ouă, roșii, varză. Asta și-ar dori, probabil se vor da multe premii pentru această captură, la anticorupție.

Dar, de fapt, cine se bucură cel mai mult și cel mai mult de răul lui Buzatu, în afară de presă, bineînțeles, care are interese în acest scandal? Cine se teme de Buzatu, chiar și după gratii fiind?

Ei, aici e problema. Politicienii. Buzatu ar fi fost un cui greu pentru oricine, ar fi câștigat alegerile la județ. Odată arestat și exclus din PSD, nu mai este un pericol pentru nimeni. Repet: unora le-ar plăcea să-l vadă pe președintele suspendat de la CJ în cătușe grele, cam ca la criminalii periculoși din America.

Unii îl văd încă un pericol, se roagă la toți sfinții să nu iasă Buzatu din arest, până la finele lui 2024.

Să mai spun că, din 23 septembrie și până acum, unii sar într-un picior de bucurie în jurul statuii lui Ștefan cel Mare, din centrul orașului? Au simțit miros de coroclei de la politicieni…

Să nu credeți că ”scriitorii feroce” sunt zâne curate și nu l-au cunoscut pe Buzatu, de-a lungul anilor, nu s-au lins pe bot de savarina de la județ, în ultimii 20 și ceva de ani, iar acum au ajuns incoruptibili sadea, că au simțit brusc fiorul gazetăriei în ei.

Nu. Mulți au stat cu Mitică Buzatu la cafele, la discuții private, au avut tot felul de interese, i-au propus tot felul de afaceri. Dar, acum, Buzatu nu mai este liber, nu poate spune ce i se propunea pe vremuri…

Probabil că se pregătesc, în laboratoarele subterane, afișe cu Buzatu în cătușe. Așa înțeleg unii să câștige alegerile. Să arate vasluienilor ce demon a fost Buzatu și ce frumoși și nevinovați sunt ei. Care îl va înjura mai tare pe Buzatu, câștigă alegerile. Păi, nu?

Campania din 2024 va fi axată pe demonizarea lui Buzatu, nu pe ceea ce vor să facă unii sau alții. Simt că nu vom auzi de proiecte de viitor, vom auzi doar de ”Iată ce corupt a fost Buzatu, ce dușman al poporului etc etc”. (Daniel TĂNĂSUC)

Pentru geanta aceea ticsită cu bancnote de 500 de lei – câți dintre dvs ați ținut în mână o bancnotă de 500? – în total 1,25 milioane lei, fostul șef de județ va merge la pușcărie. A luat mită? Să se ducă la pușcărie, cum spune legea. Așa este normal, într-o democrație reală.

Dar, va avea Vasluiul parte de o dezbatere reală a problemelor, în campanie, sau se va arunca mereu placa cu Buzatu?