EDITORIAL: Rămas bun, domnu’ Ștefan! În Ceruri, miroase deja a pâine caldă…

L-am întâlnit pe domnul Ștefan Carp atunci când unii dintre jurnaliștii vasluieni care îl plâng astăzi cu lacrimi de crocodil scriau povești prin ziarele din Iași. Nu știau de familia Carp, de Fanion, de Polyr, de Pescom, nu aveau habar că există un om de afaceri puternic ca o stâncă în umbra lui Ștefan cel Mare. Nu o cunoșteau pe doamna Poliana, un stâlp al afacerilor familiei, o femeie specială, nu aveau habar de locul din afara Vasluiului unde se întâmplau lucruri minunate. Dar, asta e o altă poveste…

Cine a fost domnu’ Ștefan, așa cum i-am spus timp de aproape 30 de ani domnului Ștefan Carp, cel pe care de care ne despărțim astăzi? Un bărbat înalt, puternic, cu o voce blândă, un uriaș care s-a luptat ca un leu pentru familia sa, pentru afacerea pe care a construit-o de la zero, în vremuri în care a fi patron era un lucru periculos. O forță în lumea afacerilor, atunci când a fi manager al unei firme private părea un blestem asupra orașului. Un OM care nu s-a temut de nimic și a construit totul cu răbdare.

O familie care a trăit în cinste și înțelegere, atât de discretă.

Ștefan Carp, omul, tatăl, bunicul, omul de afaceri a știut că are o misiune. Să schimbe Vasluiul, orașul căruia i-a dăruit totul. A dorit să schimbe imaginea acestui oraș în care s-a format. A pornit de la zero o fabrică de pâine, într-o hală din zona de prefabricate a orașului, imediat după Revoluție, undeva în preajma stațiilor de betoane. Ca să ajungi la fabrica de pâine, era o adevărată aventură, drumul era desfundat și plin de gropi. De câte ori nu a vorbit domnu’ Ștefan la primărie, cerând să se acopere acele gropi, care distrugeau mașinile care plecau cu pâine caldă sau pește…

L-am cunoscut pe minunatul domn Ștefan atunci când spunea că se trezește dimineața devreme, venea la fabrica de pâine, urmărea ca pâinea caldă să ajungă pe mesele vasluienilor, în timp ce peștele se afuma sau era pregătit într-o hală alăturată. Da, acesta a fost universul soților Carp. Domnu’ Ștefan și doamna Poliana au fost sufletul acestor afaceri. Doi oameni de o curățenie sufletească fără seamăn, care au cerut în permanență sprijinul comunității locale. De multe ori, erau triști, pentru că nu erau înțeleși.

Dar, au mers înainte.

Anii au trecut peste uriașul domn Ștefan și toate supărările, toate nemulțumirile i-au afectat inima. O inimă mare, cât pentru un oraș întreg. Probabil, a fost unul dintre cei mai buni vasluieni pe care i-a avut acest oraș. Nu s-a lăudat niciodată cu iubirea pentru Vaslui, dar a bătut cu pumnul în masă atunci când orașul său nu a fost respectat.

Ar mai fi multe de spus, mult prea multe, Dar, e prea târziu…

Vasluiul este, de astăzi, mult mai sărac fără domnu’ Ștefan. O să vă ținem minte, acolo unde mergeți acum, deși v-ați grăbit să ne părăsiți mult prea devreme. În numele tuturor vasluienilor, vă transmit un ultim gând. Știm că ne-ați iubit și noi poate că nu ne-am ridicat întotdeauna la nivelul așteptărilor dvs. Dar, v-am iubit, v-am înțeles și v-am respectat. Și, acolo, în Ceruri, ne veți aștepta cu pâine caldă, ca în diminețile în care vă trezeați la prima oră, la 5.30, și mergeați la fabrica de pâine. Pentru că Vasluiul a fost orașul dvs. Iar noi suntem mândri că v-am cunoscut.