Local

Ei sunt EROII ZILEI, la Vaslui! Felicitări, Maria, Gheorghe și Ianis, suntem mândri de voi!

Astăzi, trei voluntari din cadrul ISU Vaslui și echipajul ambulanței SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) au salvat viața unui bărbat care a suferit un infarct miocardic.

În apropierea sediului Aquavas/Goscom Vaslui, un bărbat în vârstă de 62 ani a căzut din picioare ca secerat.

Trei elevi ai Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” și voluntari SMURD în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui
au văzut cele întâmplate, au traversat imediat strada, au evaluat victima și au început să îi acorde primul ajutor, concomitent apelând și numărul unic pentru situații de urgenţă, 112.

Elevii au relatat dispecerului de serviciu că bărbatul se află în stop cardiorespirator, la fața locului fiind trimis de urgență echipajul și ambulanța SMURD pentru terapie intensivă mobilă (TIM).

Așa cum au învățat la cursurile de prim ajutor, cei trei voluntari SMURD au început manevrele de resuscitare și au continuat până la sosirea ambulanței TIM. În cel mai scurt timp posibil, ambulanța SMURD a ajuns la fața locului, echipajul continuând manevrele de resuscitare.

După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Cei trei voluntari se numesc Maria Ignat (16 ani) Ianis Bologa (17 ani) și Gherghe Ștefan sunt elevi în clasele a-X-a respectiv a-XI-a din cadrul LMK Vaslui, aceștia devenind voluntari SMURD în anul 2023.

Chiar dacă cei trei elevi aveau emoții și se temeau să nu fi greșit în vreun mod (reacție firească, având în vedere că această a fost prima intervenție într-o situație de urgență reală), doctorul coordonator de pe ambulanța SMURD a fost încântat de intervenția tinerilor salvatori, medicul declarând că „voluntarii au acționat ca la carte, mărind considerabil șansele de supraviețuire a pacientului, prin acțiunea energică și sigură de până la sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă „.

În acest moment, pacientul este internat la Terapie Intensivă.

Mulțumiri și felicitări pentru intervenție!

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

10 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

12 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

14 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

17 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 ore ago