Episcopia Hușilor, singura eparhie din țară cu doi episcopi funcționali!

0
603

DE NEÎNȚELES… Caz halucinant care se petrece la Episcopia Hușilor. Cu un episcop retras din funcție la mănăstirea Văratec, fostul șef al Eparhiei, Corneliu Onilă, și cu un episcop în funcție, PS Ignatie, județul Vaslui se poate mândri ca fiind singurul județ din țară cu doi episcopi în funcție. Că unul este la Văratec, retras, judecat de instanțe, iar celălalt este pe funcție, este o altă poveste…

„Biserica, prin Sfântul Sinod, a tranșat cazul fostului episcop de Huși în iulie 2017, conform datelor existente atunci, retrăgându-i toate atribuțiile și funcția de episcop.

Cazul său a fost preluat de autoritățile judiciare care au continuat o lungă și complexă anchetă.

În noul context al reținerii la care s-a procedat astăzi, așteptăm derularea finală a procesului. La sfârșitul acestuia, după epuizarea tuturor acțiunilor judecătorești și pronunțarea finală a instanței, în cazul în care aceasta va hotărî condamnarea penală definitivă, Sfântul Sinod va putea lua la rândul său decizia irevocabilă a caterisirii”,

spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Vasile Bănescu.

Corneliu Onilă, cu numele bisericesc Corneliu Bârlădeanu, episcop retras al Hușilor în canon la Văratec, după implicarea sa într-un scandal sexual în care procurorii îi rezervaseră doar postura de victimă șantajată, a fost reținut și, mai apoi, eliberat, de procurorii ieșeni pentru viol și abuz sexual asupra unui elev minor de la seminarul ortodox „Ioan Gură de Aur”, din orașul unde era profesor.

Dacă preoții despre care Onilă susținea că a fost șantajat au fost caterisiți, de ce nu s-a luat aceeași măsură și în cazul lui Onilă? Pentru șefii BOR, unii sunt mumă, iar alții, ciumă…