Local

Episcopul Hușilor a participat la resfințirea Bisericii Gugești. ”Noi ne ascundem slăbiciunile, nu ni le asumăm, dimpotrivă”

Duminică, 30 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii Parohiei Gugești, Protopopiatul Huși.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a arătat că a fi sfânt presupune maximizarea umanului din noi:

«Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească; precum întru El ne-a și ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără de prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotință a voii Sale» (Efeseni, 1, 3-5)

Prima duminică, după marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt, este dedicată tuturor sfinților Bisericii noastre, cunoscuți și necunoscuți. Prin urmare, Biserica ne invită, în această duminică, să reflectăm, asupra a ceea ce înseamnă să fii un om sfânt. 

În general, pe oamenii buni la suflet, capabili de iertare, deschiși întotdeauna în a-i ajuta pe cei din jur, îi numim ca fiind „oamenii lui Dumnezeu”, pentru că ei întrupează în viața lor modul de viețuire al Evangheliei și ceea ce Hristos ne cere să împlinim.

Virtuțile pe care noi le asumăm și le trăim în viața noastră, nu sunt altceva decât însușirile sfinte ale lui Dumnezeu, care iau formă și în viața noastră.

Una din însușirile lui Dumnezeu este sfințenia Sa absolută. De aceea, în Scriptură, găsim de nenumărate ori îndemnul acesta: „Fiți sfinți precum și Eu sfânt sunt, Domnul Dumnezeul vostru”. Suntem chemați să devenim sfinți să ne împărtășim din sfințenia lui Dumnezeu. 

Când vorbim despre sfinți sau despre un om sfânt, avem tendința de a înțelege că este ceva pe care noi nu-l putem atinge, ceva așa de îndepărtat de noi,  sau o anumită stare la care ajungem foarte greu. Probabil că într-un asemenea context, am generat următoarea spusă, când greșim și nu suntem așa cum ne cere Dumnezeu, când mai avem momente de poticneală, de slăbiciune, și noi spunem așa: „dar nu sunt sfânt!”. Adică, cu alte cuvinte, am spune celor din jurul nostru: „să nu ai pretenția aceasta de la mine să fiu ca un sfânt, am și eu momentele mele în care rătăcesc, momente în care sunt într-o derută morală sau duhovnicească”. În felul acesta ne scuzăm noi, ca cei din jurul nostru să nu aibă pretenții de ordin moral și duhovnicesc, ca noi să fim oameni buni, exigenți în ceea ce privește modul nostru de a ne comporta și de a gândi. 

A fi un om sfânt înseamnă mai ales capacitatea și puterea, prin harul lui Dumnezeu, de a maximiza umanul din noi, așa cum ne spune părintele Dumitru Stăniloae. 

Cu cât suntem mai oameni, cu cât lăsăm să strălucească din noi virtuțile care ne redau demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, cu atât accedem la sfințenie, ne împărtășim din sfințenia absolută a Domnului.

Preasfinția Sa a arătat că primul pas spre sfințirea vieții este conștientizarea slăbiciunilor și a stării de păcat:

Dacă noi nu avem conștiința propriei noastre îmbolnăviri și nu conștientizăm boala spirituală care ne macină și ne desfigurează, nu vom avea niciodată conștiința că se impune să intrăm într-un proces de însănătoșire. Observați, atunci când în corpul nostru se destabilizează lucrurile și suntem captivi unui virus sau unei boli, care este impulsul nostru natural, firesc? Să mergem la doctor, să căutăm vindecare. Și cu cât durerea este mai mare, cu atât ne îngrijorăm mai mult de propria sănătate și de însăși viața noastră, pe care o simțim pusă în pericol. Alergăm instantaneu la medic, care să constate ce boală este în noi și să ne prescrie tratamentul adecvat. 

Dacă vrem să ne însănătoșim din punct de vedere spiritual și să devenim oameni sfinți, e nevoie să conștientizăm mai întâi că suferim de această boală a păcatului, care ne opacizează, care ne închide unul față de celălalt și ne determină să fim suspicioși, să avem prejudecăți față de cei din jur – toate acestea nu sunt altceva decât oglinda a ceea ce este în noi, pe care o proiectăm pe monitoarele sufletelor din jurul nostru. Ce este în noi, vedem în celălalt și ne chinuim. 

Păcatul este adevăratul obstacol din calea noastră, în procesul nostru de a ne sfinți, de a ne îndumnezei. În procesul nostru de a maximiza tot ce este mai uman, mai frumos și mai strălucitor din noi – daruri pe care Dumnezeu le-a așezat în sufletul fiecărui om. 

Cu toții avem șansa de a deveni sfinți – ne-a fost oferită prin Taina Sfântului Botez. Sfinții au fost oameni ca și noi, fiecare dintre ei cu slăbiciuni pe care au căutat să le vindece, să le depășească, să le asume și să le dăruiască lui Dumnezeu, ca în felul acesta ei să devină puternici prin harul Lui.

Sfântul Apostol Pavel, cel pe care l-am sărbătorit ieri, ne spune că el „se laudă în slăbiciunile lui”, pentru că atunci simte că lucrează în mod intens și covârșitor harul și puterea lui Dumnezeu. 

Noi ne ascundem slăbiciunile, nu ni le asumăm, dimpotrivă; chiar și atunci când cineva ne atrage atenția că suntem într-o înfundătură morală a vieții noastre, ne supărăm, pentru că orgoliul este imens și nu vrem să fim ajutați să ne îndreptăm, nu vrem ca cineva din jurul nostru să ne aducă conștiința că nu funcționăm cum se cuvine și  că avem nevoie de o revizie tehnică. Aceasta vine atunci când noi ne asumăm ceea ce greșim și alergăm la Spovedanie – prin Spovedanie noi decidem să lepădăm păcatul și să devenim oamenii lui Dumnezeu. În Spovedanie, luăm decizia să devenim oameni sfinți; de aceea avem nevoie, ca de aer, ori de câte ori păcătuim, de spovedanie. 

Spovedania ne aranjează, ne pune în ordine lucrurile din sufletul nostru, care au fost aruncate într-o vălmășie din pricina păcatului. Acest lucru l-au făcut sfinții. Câtă pocăință au trăit în viața lor marii sfinți! 

Măsura sfințeniei este întotdeauna direct proporțională cu pocăința pe care o trăiește un om; „unde prisosește păcatul – spune tot Sfântul Apostol Pavel – acolo vine harul lui Dumnezeu”. Ce înseamnă aceste cuvinte? Nu că ne apucăm să păcătuim, ci unde conștientizăm că vine în noi păcatul și nu-i putem face față din pricina slăbiciunilor, în pofida faptului că încercăm, prin pocăință, să ne corectăm, simțim și lucrarea harului lui Dumnezeu în viața noastră. 

Avem capacitatea de a deveni sfinți. Nu este ceva adresat numai unor oameni. Hristos ne spune, în Evanghelie, că toți am fost aleși să fim sfinți și fără de prihană înaintea Lui – toți, nu în mod selectiv, unii. Faptul că nu ajungem toți sfinți este că unii ne lăsăm cotropiți de păcat și de ceea ce este urât. Însă avem șansa să ne vindecăm prin Taina Spovedaniei. 

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat, de-a lungul timpului, în lucrările de restaurare și înfrumusețare a lăcașului de cult. De asemenea, a oferit părintelui paroh Ioan Măriuța Diploma de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Ierarhul Hușilor a evidențiat contribuția deosebită la reabilitarea bisericii, în calitate de fost paroh, a părintelui inspector eparhial Dragoș Trofin, și a familiei acestuia. În semn de prețuire, a oferit Distincția eparhială „Maria Costachi” cu cruce, doamnei preotese Felicia Trofin.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Cum au comemorat vasluienii împlinirea a 520 de ani de la trecerea în neființă a Domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare

„Poporul găsise în Ştefan cel Mare cea mai curată şi mai deplină icoană a sufletului…

9 ore ago

Anunț de condoleanțe – Comuna Muntenii de Jos

Familia ROMAN Gheorghe și Margareta, din satul Muntenii de Jos, deplâng trecerea în neființă a…

10 ore ago

Cod Portocaliu de ploi la granița județului Vaslui! Cod galben, până miercuri

AVERTIZARE ANMH COD GALBEN Interval de valabilitate: 2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora…

16 ore ago

Doi bătăuși din Albești au băgat în sperieți tot satul. Au bătut o femeie de 72 de ani

Poliţiştii Secției 1 Poliției Rurală Vaslui au reținut doi tineri, în vârstă de 22, respectiv…

22 de ore ago

Șomerii din Bârlad sunt chemați la o bursă a locurilor de muncă, pe 9 iulie

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui pregăteste o bursă a locurilor de muncă,…

o zi ago

ISU Vaslui: Pompieri răniți, după o ciocnire între un TIR și o autospecială în misiune, la Roșiești Gară

Un accident mai puțin obișnuit s-a petrecut, luni seara, pe drumul județean care leagă DE…

o zi ago