Categories: LocalReligieSocial

Episcopul Hușilor, la slujba Parastasului pentru Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen! A trecut un an de la strămutarea sa la cele veșnice!

La împlinirea unui an de la plecarea spre veșnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, joi, 20 mai 2021, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava şi la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care ierarhul și-a pregătit mormântul, s-au săvârșit slujbe de pomenire pentru sufletul celui care a fost numit „Părinte al Bucovinei și prieten al Sfinților putneni”.

La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Parastasului.

În întreg cuprinsul eparhiei a fost oficiată slujba Parastasului și s-au tras clopotele pentru cel care a fost vrednic păstor al acestui ținut vreme de aproape trei decenii.

Oficierea slujbei de pomenire a fost urmată de lansarea albumului omagial „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen”, realizat de  Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Albumul redă momentele importante din viața Părintelui Arhiepiscop și aduce împreună cuvinte ale celor care l-au cunoscut și iubit. Albumul a fost prezentat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

După lansarea albumului, soborul s-a îndreptat spre Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care Părintele Arhiepiscop Pimen a dorit să fie înmormântat, pentru a oficia și aici slujba Parastasului

După slujbă, la mormânt, s-au auzit Balada lui Ciprian Porumbescu și Rapsodia Română compusă de George Enescu.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

14 minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

31 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago