Stirea Zilei

Este bătaie pe posturile de la stat! Peste două săptămâni, se închide ”prăvălia”! Acum e momentul!

Este bătaie mare pe posturile de la stat, câtă vreme, de la 1 iulie, se închide robinetul angajărilor în sistemul bugetar. În mai, premierul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au anunțat că de la 1 iulie 2022 vor intra în vigoare noi măsuri economice și sociale, care să stopeze declinul economic. Pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, coaliția de guvernare a decis ca toate angajările la stat să fie suspendate începând cu data de 1 iulie 2022. Reprezentanții autorităților nu au precizat pentru cât timp va fi impusă această măsură, însă au prezentat și alte 3 măsuri care vor fi luate în perioada imediat următoare.

Astfel, pe lângă suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au precizat că va avea loc o diminuare a cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială, va crește colectarea veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei și va fi accelerată absorbția fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR.

Ca atare, toți cei cu anumite relații în sistemul bugetar au dat buluc la concursurile organizate de tot felul de instituții, de la primării la servicii deconcentrate. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, cu privire la suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie, că acolo unde există proceduri în derulare pentru angajări, îşi urmează cursul chiar dacă se depăşeşte această dată. Deci, toată povestea este ca, la 1 iulie, să fie concursuri în derulare, pentru că de câștigat va câșțiga cine trebuie: pila la X, pila lui Y, pila lui…

Și, pentru cei interesați de statistici, să spunem că numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în aprilie 2022, de 1.269.662, cu 1.689 mai multe comparativ cu luna precedentă, iar 64% dintre acestea erau în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de Agerpres.

Din totalul celor 813.391 de angajaţi din administraţia publică centrală, 597.636 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (plus 720 angajaţi comparativ cu martie 2022).

Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 291.727, Ministerul Afacerilor Interne – 123.485, Ministerul Apărării Naţionale -74.445, Ministerul Finanţelor – 24.443 şi Ministerul Sănătăţii -18.487.

Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.307 de posturi (minus trei faţă de luna anterioară), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 43.833 (plus 22), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 161.510 de posturi ocupate (plus 1.083).

Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în aprilie 2022, 456.271 de persoane (minus 133), dintre care 278.372 în instituţii finanţate integral din bugetele locale şi 177.899 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

20 de ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

o zi ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

o zi ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

o zi ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

o zi ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago