Este cea mai frumoasă grădiniță din județul Vaslui! Primarul Ghiur a tăiat panglica! (FOTO)

0
679
Unul dintre micuții beneficiari îl ajută pe d-l Primar să deschidă ușa

FELICITĂRI, DOMNULE PRIMAR!… La Vinderei, un singur om a reușit să schimbe o comunitate întreagă. Primarul Ionuț Ghiur a reușit să facă un miracol pentru comuna situată la marginea județului Vaslui, la granița cu județul Galați. Drumuri asfaltate, terenuri de sport, școli noi.

Arhitectura modernă iși ia inspirația din formele casei tradiționale pentru a crea un spațiu de poveste

Ieri, cu câteva ore înainte de deschiderea anului școlar, edilul a mai făcut o minune. După un efort extraordinar din partea constructorului, a fost inaugurată grădinița din centrul comunei. Un eveniment extraordinar, care va permite celor mai mici copii din comună să vină cu plăcere la grădiniță, într-un spațiu cum nici orașele nu au.

Adevărații stăpâni ai domeniului – copilași fericiți într-un loc parcă desprins din poveste
Un mediu prietenos și foarte colorat

„Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi, aici, în comunitatea dvs, și mă adresez, în primul rând, copiilor, pe care îi așteptăm într-o nouă locație. Este o grădiniță frumoasă, unde se vor simți bine, vor învăța multe lucruri și își vor contura personalitatea, în anii următori.

Pe dvs, părinți, vă rog un singur lucru: să-i aduceți pe micuți, în fiecare dimineață, în acest sediu frumos de grădiniță. Felicitări, domnule primar, pentru ceea ce ați făcut și vă doresc mult succes”,

a spus inspectorul școlar general al județului, prof. Loredana Roman.
Inspectorul școlar general Loredana Roman – evident bucuroasă și emoționată

Emoționat, primarul a mulțumit constructorului și proiectantului, dar și Consiliului Local.

„Da, este încă un proiect de succes pentru comuna Vinderei, accesat prin PNDL, în valoare de peste 1,2 milioane lei. La momentul depunerii proiectului, în 2017, prețul de cost era de 450 de euro/mp. Peste șase luni de zile, prețul a ajuns la 700 de euro/mp. Noi am făcut această clădire cu 450 euro/mp.

Mulțumesc constructorului, dl Adrian Covrig, care a făcut un efort deosebit pentru a termina această grădiniță. Mulțumesc și consultantului, dl ing. Iulian Rotaru, și consilierilor locali care mi-au fost aproape în acești ani”,

a spus primarul, invitând copiii să viziteze noul sediu.
Ionuț Ghiur împreună cu Adrian Covrig – constructorii
Dotări moderne – se remarcă grija pentru detaliu
Spații generoase – se remarca sistemul de iluminat modern și cele de siguranță

Nu a lipsit de la inaugurarea grădiniței din Vinderei nici Mickey Mouse, personajul atât de iubit de copii, care le-a înveselit ziua și i-a făcut să-și dorească să revină la școală.