Este ziua grupului Safir, brandul de suflet al vasluienilor. La Mulți Ani, Familia Safir!

0
3325

Ziua de 26 septembrie este, an de an, ziua marii Familii Safir, brandul vasluian care a devenit o poveste de succes în toată România. O zi care înseamnă povestea a șapte generații și patru decenii de antreprenoriat românesc, o zi care pornește de la visul unui om vizionar, Ghiorghi Safir.

Familia Safir este o afacere de familie cu o tradiție antreprenorială construită în jurul binelui, încă din 1945, care se dezvoltă continuu de 7 decenii, 4 generații, investește și are grijă de comunitatea în care se află.

A pornit de la o mică afacere de familie, dintr-un darac si o moară, povestește George Safir, managerul general al companiei.

”Treptat, familia s-a mărit, iar în jurul daracului și al morii s-au adunat peste 800 de oameni plini de viață. Moara aducea surplus de porumb, care a fost utilizat apoi într-o fermă de păsări.

Deși avicultura avea tradiție la Vaslui, afacerea familiei s-a dezvoltat pe nucleul a două ferme – una de oi (Miclești) și una de porci (Roșiești) – pe care le-am adaptat pentru creșterea păsărilor. În Vaslui, exista o Avicolă de stat importantă, dar care a falimentat prima din țară.

Repunerea in funcțiune a abatorului de păsări în 2000, dupa o perioadă de inactivitate de cinci ani, coro­borată cu implementarea proiectelor prin fonduri europene au relansat avicultura în județul Vaslui.

Prima ferma achizitionată de noi, cea de la Miclești, a devenit funcționala ca și fermă de creștere a puilor si găinilor, dupa o serie de mo­dernizări. Ferma de la Roșiești, achi­zitionată în 2002, am modernizat-o treptat, astfel ca în 2009 toate cele 12 hale erau dotate cu utilaje moderne.

Oamenii s-au format treptat pe specificul activității și al utilajelor folosite. La fel ca noi, în jurul activității de producție a abatorului din Vaslui s-au dezvoltat o serie de crescători parteneri, care au avut astfel o piață sigură pentru puiul în viu.

Sub umbrela Safir stau acum câteva ferme, abatorul și fabrica de făină proteică, cea de nutrețuri combinate, rețea de distribuție și, cel mai important, angajații, colaboratorii și prietenii care păstrează entuziasmul originar de a face lucrurile în mod cinstit și la prețul corect”, spunea George Safir, într-un interviu din urmă cu șase ani.

Astăzi, Brandul Familia Safir reprezintă garanția pentru produse făcute cu responsabilitate. Carnea de pasăre proaspătă, 100% naturală, de culoare alb-rozie, atent controlată în lanțul valoric integrat, asigură felul de a fi bun al fiecărui preparat. Plus, un nucleu de aproape 800 de angajați bine pregătiți, muncitori, specialiști la locurile lor de muncă. 

”Astăzi sărbătorim Familia Safir și suntem plini de bucurie și recunoștință pentru tot ceea ce am realizat împreună.
Fiecare zi este o nouă ocazie de a demonstra că munca, dedicarea și responsabilitatea față de binele fiecăruia ne inspiră și ne ghidează în tot ceea ce suntem și facem pentru comunitate.
Vă mulțumim că sunteți alături de noi, împreună continuăm să ducem mai departe felul de a fi bun”, este mesajul transmis de companie către consumatorii din toată țara