Local

EXCLUSIV Deputatul Adrian Solomon: ”Dl. Timofticiuc a trecut la amenințări directe. Este om politic, mascat în jurnalist”

La conferința de presă, prilejuită de lansarea candidatului PSD la Consiliului Județean și a candidaților la primăriile din județul Vaslui, deputatul Adrian Solomon, președintele interimar al PSD Vaslui, întrebat despre schimbarea culorii politice a unora dintre candidați, avea să explice situația, într-o manieră mai plastică: În momentele acestea cred că nu contează ce culoare are pisica, ci dacă ea prinde șoareci. Eu sper ca noi să găsim acea pisică harnică, aducătoare de voturi din toate părțile și care să ne facă câștigători”.

Un ziar local a taxat declarația liderului PSD, spunând că, de fapt, Solomon compară electoratul cu șoarecii, informație ajunsă pe diverse canale naționale, și în presa de la București, inclusiv la conducerea centrală a partidului. Mai mult, susține parlamentarul, într-o discuție cu directorul ziarului respectiv ar fi fost amenințat, cum că vor apărea multe materiale negative la adresa sa, în perioada următoare.

Pentru a lămuri situația pe deplin, deputatul Adrian Solomon a făcut o declarație publică, în exclusivitate pentru Vasluianul.ro, declarație pe care o redăm integral, fără a face vreun comentariu, așa cum a fost prezentată de liderul județean interimar al PSD:

AUDIO DECLARAȚIE DEPUTAT ADRIAN SOLOMON

”Interpretarea dlui Timofticiuc a unui proverb vechi românesc, sau chinezesc – folcloriștii încă mai dezbat acest lucru – nu are nicio legătură cu realitatea, cu tema pe care o are acest proverb în interiorul său, temă pe care ar fi putut-o analiza la lecțiile de folclor, de la limba română, în clasele de gimnaziu sau la liceu.

Sunt convins că dl. Timofticiuc, ca un jurnalist de excepție ce este, a luat și examenul de treaptă și bacalaureatul pe bune. Iar, interpretarea paralelă, care n-are nicio legătură cu realitatea și care îmi face mie un proces de intenție, în legătură cu cetățenii municipiului Vaslui, trebuie să vină nu din neștiință, ci din ticăloșie.

Ticăloșia dlui Timofticiuc rezidă din faptul că el este un om politic, mascat într-un jurnalist, director de ziar, proprietar de ziar, prin care încearcă de ani buni să subjuge autoritățile și instituțiile publice din județul Vaslui, singura piedică în calea acestei realizări a domniei-sale fiind Partidul Social-Democrat.

De 20 de ani, a încercat să distrugă organizația Vaslui și acum, în contextul evenimentelor legate de fostul președinte Dumitru Buzatu, credea că i-a venit rândul.

După ce a luat în subantrepriză organizația AUR, restructurând conducerea organizației județene, și după ce este coordonatorul de facto al organizației județene PNL încearcă prin fel de fel de mijloace, prin amenințări directe, pe care mi le-a adus în convorbirile telefonice, să controleze și parcursul, traseul electoral al organizației PSD Vaslui.

Faptul că, după comasarea alegerilor și declanșarea procedurilor pentru alegerile locale din 9 iunie, nu am fost de acord să facem liste comune, să-l punem pe dl. Tătaru șef de listă sau candidat la președinția Consiliului Județean, l-a adus la exasperare pe dl. Timofticiuc, care iată, prin astfel de interpretări comice, încearcă la nivel central să transmită un mesaj dinspre Vaslui, care nu are nicio legătură cu realitatea.

El (dl. Timofticiuc, n.r.) trebuie să-și asume calitatea de om politic, este reprezentantul PNL-ului în Consiliul de Administrație al Antibioticelor Iași, este cel care l-a secondat, din punct de vedere al comunicării, pe dl. Tătaru, la Ministerul Sănătății, cât a fost ministru, este cel care a trăit cu dl. Tătaru, în vremea ministeriatului său, într-un apartament luat de către alt funcționar, de la RAAPS, pentru care au un dosar la DNA și ar trebui să clarifice lucrurile acestea, pentru că sunt de interes public și în interesul apărării intereselui statului român, în raport cu niște posibili infractori.

Despre oameni și șoareci, cred că discuția trebuie să înceteze aici, nu are nicio relevanță acel proverb, în legătură cu șoarecii, ci se referă doar la pisici.

Evident, mă voi abține în viitor să folosesc exemple din folclorul românesc, din literatura română veche, din istoria universală sau națională, mă voi referi, poate, doar dorind să ilustrez câteodată momente de viață, la exemple fotbalistice, pe care, cu siguranță, dl. Timofticiuc le poate înțelege, fiind comunicatorul-șef și al echipei de fotbal, la un moment dat”.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

4 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

5 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

5 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

16 ore ago