Execuție în Parlament! Deputatul Popica este revoltat: ”România se îndreaptă spre instaurarea unei dictaturi comuniste”

Renate Weber a fost revocată de Parlament, miercuri, din funcția de Avocat al Poporului. Au fost 247 de voturi „pentru” și 32 de voturi „împotrivă”. În cererea de revocare, partidele din coaliţia de guvernare susţin că, în calitate de Avocat al Poporului, Renate Weber a acţionat cu depăşirea competenţelor legale, având drept consecinţă nerespectarea legii de organizare şi funcţionare a instituţiei şi a Constituţiei.

Imediat ce votul s-a încheiat, deputatul de Vaslui, Eduard Popica a povestit, extrem de revoltat, modul în care Avocatul Poporului a fost ”executat” de către partidele de la guvernare.

”Stimați prieteni, am asistat astăzi in cadrul ședinței Comisiei Juridice și ulterior in plenul Parlamentului Camerei Deputaților, la una dintre cele mai nocive dar și fără precedent fapte de execuție care a creat un precedent extrem de periculos pentru instituția Parlamentului.

Parlamentarii României astăzi nu au asistat la revocarea Avocatului Poporului, ci la o execuție la cel mai înalt nivel.

Spun asta argumentat pentru ca din punct de vedere tehnic, nu a fost respectata sub nici o forma procedura prevăzută de regulamentul Camerei Deputaților, din următoarele motive:

Astăzi în jurul orei 10.00, am primit prin sms convocarea in cadrul Comisei Juridice pentru a da aviz raportului de revocare din funcție a doamnei Renatte Weber. Conform regulamentului Camerei Deputaților, comisiile se convoacă cu minim 48 ore înainte, ceea ce nu a fost respectat sub nici o forma. 

În urma convocării trebuiau să ne fie puse la dispoziție materialul cu privire la revocarea Avocatului Poporului, motivele pentru care se cerea revocarea acesteia, documente care ne-au fost puse la dispoziție în timpul ședinței.

In motivele revocării, PNL, USR și UDMR au expus un soi de fapte ce sunt mai degrabă de natura contravențională, fapt ce a creat un precedent extrem de periculos, transformând Instituția Parlamentului României în organ de cercetare sau instanța de judecată.

Așadar, toate aceste lucruri expuse mai sus au fost făcute pe repede înainte, solicitările noastre, ale deputaților PSD, solicitări de bun simt, de amânare eventual a ședinței pentru câteva zile, au fost respinse de către USR și PNL.

Stimați vasluieni, ce este cel mai înfricoșător pentru români este faptul că toate aceste abuzuri se petrec în văzul tuturor, inclusiv de față cu presa națională.

PSD ia în calcul din ce în ce mai serios, ținând cont și de abuzurile de la moțiunea împotriva lui Cristian Ghinea, să facă plângeri, adresându-se instituțiilor abilitate.

Ne îndreptăm cu pași repezi și siguri către cea mai neagră perioada post decembristă, perioadă a cărei metehne nu seamănă decât cu instaurarea unei dictaturi comuniste”, spune deputatul Popica, într-o postare de pe Facebook.

Daniel Tănăsuc

Share
Published by
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

13 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

17 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

17 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

17 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

18 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago