Local

Explozie la Costești, un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) și echipaje specializate, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit într-o locuință din satul Costești. Se pare, din primele informații, că un bărbat a încercat să verifice o butelie încărcată cu GPL, folosind flacără deschisă. A avut loc o explozie, urmată de izbucnirea unui incendiu.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 43 ani, care a suferit arsuri de gradele I și II la nivelul membrelor inferioare, imobilul fiind cuprins de flăcări.

Victima a fost evacuată și evaluată, după care a primit primul ajutor medical calificat. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Adrian Preda

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

2 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

4 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

6 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

9 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

11 ore ago