Fără permis și beat! Tânăr din Ferești, prins în flagrant de Poliția Rutieră

0
1310




Pe 10 februarie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, aflați în misiune în comuna Ferești, județul Vaslui, au depistat și oprit, pentru control, un moped înmatriculat în Marea Britanie, condus de către un tânăr de 17 de ani, din Ferești, care se deplasa din direcția localității Moara Domnească spre Ferești.









Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, eliberat de către autoritățile din România sau de către alt stat.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui,  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.