Actualitate

Fără permis și drogat! Polițiștii din Negrești au prins un individ din București, noaptea

Luni noaptea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în misiune pe strada Decebal, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Sibiu, condus de către un bărbat de 30 de ani, din București.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu repezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Duminică, Brâul Maicii Domnului ajunge la Vaslui. Marți și miercuri, bârlădenii se vor închina la Brâul Maicii Domnului

Anul acesta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va fi adusă, din Grecia, de la…

11 minute ago

Când vom merge la vot, la prezidențiale și parlamentare? Marcel Ciolacu: Joi prezentăm variantele

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, va prezenta…

48 de minute ago

Nicolae Ciucă: Sunt singurul om politic care a demonstrat că are onoare

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că este "singurul om politic" din România care a demonstrat…

55 de minute ago

Vasluienii își pot lua rămas bun, miercuri, de la prof. Brândușa Dobriță. Drum lin spre lumină, doamna profesoară!

Astăzi, timp de câteva ore, trupul neînsuflețit al regretatei profesoare Brândușa Dobriță va fi depus…

o oră ago

Cum au comemorat vasluienii împlinirea a 520 de ani de la trecerea în neființă a Domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare

„Poporul găsise în Ştefan cel Mare cea mai curată şi mai deplină icoană a sufletului…

15 ore ago

Anunț de condoleanțe – Comuna Muntenii de Jos

Familia ROMAN Gheorghe și Margareta, din satul Muntenii de Jos, deplâng trecerea în neființă a…

15 ore ago