Uncategorized

Felicitări, Hoceni! Primii la muncă, primii la distracție! Peste 2.000 de oameni au cântat și au dansat, la ziua comunei! ”Mă bucur că am reușit să adunăm toți fiii comunei” – Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni

De 25 de ani, în august, locuitorii comunei Hoceni se adună, cu mic, cu mare, la Ziua Comunei. Nu este un simplu concerr, așa cum se întâmplă în multe locuri, ci este o zi dedicată celor care trăiesc și muncesc aici, dar și celor plecați la muncă afară, care se întorc acasă, în august, la familii. Este o sărbătoare la fel de importantă și pentru locuiorii comunelor învecinate, care vin, cu mare bucurie, la Ziua Comunei Hoceni.dar şi cei din comunele învecinate au participat la cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului Comunei Hoceni.

Așa s-a întâmplat și duminică, pe 6 august, când baza sportivă a comunei a fost luată cu asalt de sute de oameni, care s-au întrecut la meciuri de fotbal, la concursuri de prinderea purceilor, la tot felul de manifestări, care de care mai atractive. Mititeii au sfârâit pe grătare, fiind ți o zi călduroasă, în timp ce berea a curs valuri.

Seara, pe fondul unui vânt care părea să aducă la Hoceni o rupere de nori, gazdele acțiunii au dat drumul la concertele pregătite cu mare atenție de primarul Vasile Țabără, alături de Consiliul Local. S-au așezat cuminți în scaune oaspeți dragi comunei Hoceni: ing. Ioan Ciomaga, cetățean de onoare al Hoceniului, alături de fiica domniei-sale, Adina, Dumitru Buzatu, președinteke CJ Vaslui, Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși, dr. Bogdan Popa, directorul Spitalului Municipal Huși, consilier județean PSD, Andrei Alexandru, secretar de stat, primarii comunelor Bălteni, Tătărăni, Lunca Banului.

Ing. Ioan CIOMAGA, Manager General Viacons Rutier Huși și Cetățean de Onoare al com. Hoceni, alături de fiica domniei-sale, Adina

„Am dorit să aducem la Hoceni o frântură din Festivalul Hora din Străbuni, prin prezența ansamblului din Mexic, care a oferit un scurt moment de virtuozitate artistică. De altfel, toți cei care au fost oaspeții comunei Hoceni au prezentat câte ceva din frumusețea actului cultural. Felicit pe organizatori, dar și pe toți cei care înțeleg că în viața unei comunități nu trebuie să existe doar muncă, odihnă, ci și multe alte activități care să facă viața într-o localitate decentă și plină de bucurie”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Startul concertelor a fost dat de Ansamblul „Tierra Mestiza”, din Mexic, care a reușit să impresioneze publicul prezent prin originalitate și coregrafie.

Pe scena festivalului de la Hoceni au mai urcat Mihaela Gurău, Delia Gandore, Petruța și Oana Radu. Spectacolul a fost completat de artiştii locali și Fanfara de copii din comună.

Festivalul de la Hoceni a mai cuprins întreceri sportive la fotbal, tenis de masă și șah, concursuri inedite, cum ar fi „prinsul purceilor”, concurs de bătut cuie, concurs de doborât și secționat copaci, precum și o incitantă întrecere de tip exatlon.

„Evenimentul reprezintă continuarea unei tradiţii la noi, la Hoceni, pe care îl organizăm în semn de recunoştinţă şi respect pentru locuitorii acestor meleaguri. Mă bucur că pe parcursul întregii zile am avut o prezență numeroasă, persoane dornice să participe la activitățile organizate, toate concursurile bucurându-se de aprecieri”, a declarat Vasile Ţabără, primarul comunei Hoceni.

Aproape de miezul nopții, cerul Hoceniului a fost luminat de un superb foc de artificii. A fost finalul unei zile pline de activități, de care cei care au participat își vor aduce aminte peste ani.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

10 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

12 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

14 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

17 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 ore ago