Stirea Zilei

Femeile liberale au donat lenjerii, aspiratoare, cuptor cu microunde și pilote celor două centre pentru femei abuzate, din Vaslui și Bârlad! Managerul Radical Grup a susținut financiar toată acțiunea!

O rază de speranță, într-o lume dominată de violență. Cam aceasta ar fi, pe scurt, imaginea campaniei pornite, vineri, de Organizația județeană a Femeilor Liberale, condusă de noua președintă, energica doamnă Mara Buzilă, o campanie temerară, unicat în județ, prin care femeile sunt încurajate să rupă tăcerea și să protesteze împotriva abuzurilor de tot. Este momentul, au spus femeile liberale, ca acele abuzuri trăite adesea, în secret, de femei năpăstuite de soți agresivi, bătăuși, violenți să fie scoase la lumină, iar victimele violenței în familie să fie protejate.

Pentru a marca cele 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor (25 noiembrie 2022 – 10 decembrie 2022), Organizația Femeilor Liberale – Vaslui își propune să deruleze o campanie, începută vineri, de informare pentru toate persoanele interesate, care vor să acceseze și să beneficieze de serviciile sociale si de măsurile sociale și de protecție pentru victimele violenței domestice, a spus președinta Mara Buzilă.

Un parteneriat cu succes, cu un om de afaceri implicat în viața comunității, Ionel Sandu, managerul general Radical Grup, președintele Asociației Oamenilor de afaceri liberali, filiala municipală Vaslui

Vineri dimineață, o delegație a femeilor liberale din județ, condusă de doamna Buzilă, s-a întâlnit, la sediul companiei Radical Grup, cu Ionel Sandu, președintele Oamenilor de Afaceri liberali din municipiul Vaslui, un om care sprijină toate acțiunile comunității, fie că este vorba de educație, de sport sau diverse acțiuni caritabile. Au încărcat în mașini aspiratoare, cuptor cu microunde, pilote, lenjerii de pat și s-au îndreptat, cu toții, la două din centrele destinate victimelor abuzurilor în familie, de la Vaslui și Bârlad.

”La Vaslui, am stat de vorbă cu trei copii, pentru că mamele erau la serviciu, iar la Bârlad ne-am întâlnit cu cinci sau cinci mămici și șase copii, dintre care un bebeluș de doar două luni. Sunt drame, sunt povești de viață ale unor femei chinuite, care s-au săturat să fie abuzate. M-am impresionat până la lacrimi, ceea ce am văzut.

Am remarcat, în primul rând, deschiderea totală din partea conducerilor celor două centre, oameni minunați, deosebiți, care au înțeles demersul nostru. În al doilea rând, vreau să vă spun că este o curățenie și o ordine exemplară în aceste centre, fapt pentru care personalul merită felicitat.

Am fost însoțită, în această primă acțiune, de dl. Ionel Sandu, cel care ne-a susținut financiar, pentru a face aceste donații la femeile și familiile abuzate, dar și de colegele meie Liliana Trifan, Violeta Drăguț și Maria Enea, cărora țin să le muțumesc personal, pentru implicare și suport”, a spus doamna Buzilă.

Campania ”Nu VIOLENȚEI asupra femeilor” va dura zece zile, până pe 10 decembrie, timp în care femeile liberale, cu doamna Buzilă în frunte, vor merge în comune, pentru a împărți pliante, pentru a discuta cu femeile și a la face să înțeleagă că este momentul să rupă tăcerea, să nu mai accepte abuzurile de tot felul. De luni, a spus Mara Buzilă, se va merge la primele două comune, într-o campanie cum nu a mai fost până acum în județ.

”Vom informa victimele violenței domestice, vrem să știe că nu sunt singure în situația cu care se confruntă și că au acces neîngrădit la informare, consiliere psihologică și juridică de calitate și la alte servicii sociale, care pot asigura în mod gratuit, sprijin adecvat și găzduire. OFL # #LuptaÎmpotrivaViolențeiFemeilor #Drepturi #Egalitate #Demnitate”, a anunțat președinta femeilor liberale din județul Vaslui.


Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

9 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

12 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

13 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

16 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

18 ore ago