Categories: Local

Festivalul de Datini și Obiceiuri a scos vasluienii din case. Mii de oameni prezenți în Centrul Civic

Centrul Civic al municipiului reședință de județ a devenit neîncăpător pentru miile de vasluieni care au luat parte la o nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri. Cei prezenți au putut urmări obiceiurile de iarnă prezentate de trupe din 12 comune dar și pe oaspeții din Comănești, cu celebra ceată de urși. Pe scena amplasată în centrul orașului au urcat, pe rând, colindătorii de la Pogana, vălăretul de la Ivănești sau capra de la Pogănești, acompaniați de muzica de fanfară. Consiliul Județean Vaslui, Centrul pentru Promovarea Culturii și Primăria municipiului Vaslui sunt cei care se au organizat, anul acesta, un festival care s-a dovedit, încă o dată, pe placul vasluienilor.

De asemenea, una dintre atracțiile Festivalului a fost ceata de urși din Comănești, județul vecin. Chiar dacă ceata este formată din 40 de membri, pe sceba de la Vaslui au urcat doar 23. Cel mai mic ursuleț s-a dovedit a fi un puști de doar 6 ani care a îinut să demonstreze audienței că nu degeaba a fost cooptat în ceată.

Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

15 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

19 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

19 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

19 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

20 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago