Final de tabără, la Cantonul de la Șișcani! Foc de tabără, prietenii pe viață, amintiri de neuitat! „Anul viitor, vom susține o tabără zonală”, a spus Ionel Sandu, managerul Radical Grup Vaslui



Este finalul taberei de vară pentru olimpicii la matematică, la cantonul de la Șișcani, comuna Hoceni. În prezența profesorilor de matematică din tot județul Vaslui și a managerului companiei Radical Grup, dl. Ionel Sandu, s-a încheiat prima ediție a taberei de vară pentru cei mai talentați elevi la matematică din judetul Vaslui, și nu numai. Managerul Radical Grup a fost cel care, timp de o săptămână, a fost în mijlocul olimpicilor la matematică, o săptămână plină de bucurie, pentru că firma domniei-sale a sprijinit financiar tabăra de la Huși.
„Este prima ediție, o tabără care va creste de la an la an, pentru că este o bucurie și o încântare să vezi aceste vârfuri ale matematicii care trăiesc atât de frumos miracolul întâlnirii cu matematica. Anul viitor, Radical Grup va susține o tabără regională pentru olimpicii Moldovei, poate și din alte județe. Mulțumesc corpului profesoral care, timp de o săptămână, a fost alături de acești copii minunați”, a spus dl. Sandu.
În jurul unui superb foc de tabără, copiii au ascultat piese folk interpretate de cantautorul Romică Brunchi, dar și de un copil talentat, aplaudat la scenă deschisă.














