Actualitate

Fosta viceprimăriță a Bârladului a fost aleasă președintele Crucii Roșii județene

Miercuri, la sediul Bibliotecii Județene ”Nicolae Milescu Spătarul”, din Vaslui, a avut loc Adunarea Generală de dare de seamă și alegeri a Filialei Județene de Cruce Roșie Vaslui.

Lucrările reuniunii au fost conduse de Valeriu Caragață, președinte al Filialei în perioada 2015-2023. Caragață a prezentat raportul de activitate aferent ultimului mandat și a organizat desfășurarea ședinței în vederea alegerii noii echipe de conducere.

Astfel, noul președinte al Filialei Județene de Cruce Roșie Vaslui în următorii patru ani a fost aleasă, cu unanimitate de voturi, doamna Roxana Miron-Feraru.

Biroul Filialei, ales deopotrivă cu unanimitate de voturi, este format din 11 membri – președintele, împreună cu șase vicepreședinți (Caragață Valeriu, Armeanu Ionel Ștefănică, Bichineț Gelu, Ungureanu Ana-Maria, Vlada Robert, Giugaru Beatrice) și patru membri (Vasile Mariciuc, Grosu Ana Maria – liderul de tineret, Vîrlan Luminița, Brojban Cristina ). Acestora li se alătură un număr de 16 membri ai Comitetului Filialei, conform Regulamentului SNCRR și documentelor aprobate.

Noua structură de conducere care reunește, deopotrivă, vechi membri ai Societății Române de Cruce Roșie, cât și colegi noi, cu toții membrii voluntari, a prezentat, împreună cu directorul executiv al Filialei, Carmen Carp, planul de activități pentru perioada următoare. Este vorba despre proiecte de tradiție – programe sociale –  organizate cu succes și în mandatele anterioare, dar și o serie de propuneri noi de campanii de informare, evenimente și acțiuni cu specific umanitar.

Noul președinte, împreună cu reprezentanții Biroului și ai Comitetului filialei, și-au luat angajamentul de a duce mai departe misiunea nobilă de sprijin și ajutorare a celor aflați în nevoie, persoane vulnerabile, cu respectarea principiilor fundamentale care guvernează Mișcarea Internațională de Cruce Roșie: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate, Universalitate.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

9 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago