Uncategorized

Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Onilă, dă vina pe inteligența artificială pentru filmulețele porno

Condamnat la opt ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, Corneliu Onilă susține în instanță că filmulețele porno care au circulat în mediui online, în urmă cu cinci ani, ar fi fost realizate prin folosirea inteligenței artificiale, nicidecum că el ar fi violat și supus la perversiuni acei elevi de seminar. 

Conform dezvăluirea.ro, Corneliu Onilă, s-a apărat în timpul procesului, susținând că, de fapt, el este victima. Onilă a încercat să inducă în mintea magistraților ideea că imaginile compromițătoare ar fi false.

„Inculpatul Onilă Cornel a fost audiat la cererea sa, în cursul cercetării judecătoreşti, ocazie cu care a negat faptele pentru care este cercetat şi a încercat să acrediteze ideea unei conspirații din partea unui latifundiar, a unei persoane influente.

Întrebat cu privire la fimările care se află la dosarul de urmărire penală, inculpatul Onilă Cornel răspunde: Nu le-am văzut, deoarece nu mă interesează, apreciez că sunt false, deoarece, în prezent, se pot face multe lucruri cu inteligenţa artificială!

Am fost filmat de nenumărate ori, mai ales în timpul slujbelor, dar nu m-am gândit niciun moment că acele filmări pot fi folosite ulterior!.

În privința susținerilor persoanei vătămate, inculpatul afirmă: Din ce am văzut în dosarul de şantaj, acesta a cerut foarte mulţi bani, poate avea un interes financiar!”, au arătat magistraţii gălăţeni, conform dezvaluirea.ro.

Jurnaliștii de la Să fie lumină au obținut, cu câțiva ani în urmă, imagini cu fostul episcop de Huși, Corneliu Onilă, în timp ce acesta abuza sexual doi băieți de seminar.

Primele imagini publicate arătau cum Onilă îmbrățișează și sărută un seminarist, într-un obicei de ”noapte bună” pe care îl avea fostul episcop. Cel de-al doilea moment publicat deja de Să fie lumină avea loc în baia reședinței episcopale de la Huși.

Episcopul ortodox retras Cornel Onilă a fost trimis în judecată la finalul anului 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care-l acuza de viol și agresiune sexuală asupra unui băiat care-i era elev la Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur” din Huși.

În același dosar, este inculpat și fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru, acuzat că l-a violat, la rândul său, pe același elev abuzat și de Preasfințitul Corneliu. Victime ar mai fi și alți doi seminariști.

Victimele abuzurilor sexuale comise de episcop și arhimandrit le cer agresorilor daune în valoare de 500.000 de euro. Se estimează că aceștia doi ar fi săvârșit în jur de 100 de violuri.

Adrian Preda

Recent Posts

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

10 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

10 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

10 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

16 ore ago

ULTIMA ORĂ Percheziții în județul Vaslui, la cumpărători online de arme

Polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia…

o zi ago

Razie la Bârlad, zeci de elevi găsiți în baruri și cafenele, în timpul orelor de curs

Joi, începând cu ora 12.00, zeci de polițiști și jandarmi din Bârlad au făcut verificări…

o zi ago