Local

Fostul ministru al Sănătății, dr. Nelu Tătaru: ”Guvernul PNL, condus de Nicolae Ciucă, este alături de pensionari și de familiile cu venituri scăzute”

Partidul Național Liberal are o guvernare responsabilă și este alături de români, în aceste momente grele de criză, spune fostul ministru al Sănătății, dr. Nelu Tătaru, președintele PNL Vaslui. Acesta a ținut să prezinte locuitorilor județului Vaslui detalii despre deciziile luate în ședința Coaliției de guvernare, care a avut loc în luni seara, și la care s-au decis următoarele:

Pentru pensiile pe contributivitate, creșterea punctului de pensie va fi cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei.

Se va continua și anul următor acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:

1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei;

800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei

600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei.

Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023.

Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

Se va acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare.

Alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflației;

Persoanele cu handicap o să primească o a treisprezecea indemnizație;

Indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război să fie actualizate cu rata inflației, începând din 2018, însemnând o creștere totală de aproximativ 30 de procente.

”Am fost, suntem și vom râmâne solidari cu familiile care trec prin mari greutăți, într-o perioadă grea pentru România. Anul 2023, pe baza deciziilor luate de guvernul liberal, condus de Nicolae Ciucă, va aduce și un sprijin substanțial pentru pensionari, categoria cea mai vulnerabilă, dar și pentru familiile cu venituri scăzute”, a spus deputatul PNL de Vaslui.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

2 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

2 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

3 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

3 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

14 ore ago